Fotbal   •   Liga 1   •   TITLU

Răzvan Raț are o favorită surprinzătoare la titlu în Superliga: „A fost primul meu club”

Dan Șucu și Răzvan Raț/ FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Tudor Belivacă   —  miercuri, 06 mai 2026

Răzvan Raț (44 de ani), fost jucător emblematic la Rapid și angajatul lui Dan Șucu la Genoa, a comentat lupta la titlu în Superliga.

Răzvan Raț a transmis că speră să câștige Universitatea Craiova titlul, în contextul în care la Rapid este degringoladă, iar giuleștenii tremură chiar pentru un loc de Europa League.

Răzvan Raț: „Dacă e să nu ia Rapid, mai bine Craiova. Pentru mine, că sunt mai oltean!”

„Nu știu dacă să zic U Cluj, pentru că aș vrea să ia Craiova. Eu văd Craiova! Dacă stau bine să mă gândesc, dacă e să nu ia Rapid, mai bine Craiova. Pentru mine, că sunt mai oltean!


Am jucat la Universitatea Craiova, a fost primul meu club. Puteam să rămân acolo, dar nu a fost să fie.

La nivel de dorință, este Craiova. Dar, U Cluj este o surpriză foarte plăcută. S-ar putea să se fi dezumflat, dar, dacă te întrebam în noiembrie de U Cluj, nu erai convins că se bate la primul loc”, a transmis Răzvan Raț, conform iamsport.ro.

  • Răzvan Raț ocupă funcția de consilier al Consiliului de Administrație de la Genoa, echipă deținută de patronul Rapidului, Dan Șucu.

  • Răzvan Raț este născut în Piatra-Olt, județul Slatina, dar cel mai mult a jucat în România la Rapid și a câștigat două titluri de campion cu formația din Giulești. În total, bucureștenii au câștigat campionatul de trei ori de-a lungul timpului. Cu Rapid mai are în palmares și o Cupă a României.

  • Restul trofeelor le-a câștigat cu Șahtior, echipa la care a jucat 300 de meciuri: 7 titluri în Ucraina, 5 Cupe și 4 Supercupe, dar și un trofeu Europa League.


Rapid mai are de jucat în acest sezon din Superliga cu U Cluj în deplasare, cu FC Argeș în deplasare și cu Universitatea Craiova în ultima etapă pe Giulești. Rapid este pe locul 5 în clasament, la două puncte de locul 4 ocupat de Dinamo și la 8 puncte de CFR Cluj, ocupanta locului 3.

Clasamentul în play-off-ul Superligii

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.