Campioana Europei, PSG, va juca a doua finală consecutivă de Liga Campionilor, după ce a eliminat-o pe Bayern (1-1 / 5-4 în tur).
Pentru fotbalul francez, performanța lui PSG este o premieră. Iar în Europa, doar Real Madrid a mai reușit așa ceva, în perioada 2016 - 2018, când a câștigat 3 trofee consecutive. Patronul Nasser Al-Khelaifi nu neagă meritele jucătorilor, dar consideră că totul i se datorează în primul rând antrenorului Luis Enrique.
Nasser Al-Khelaifi consideră că PSG și Luis Enrique au ADN-ul necesar ca să scrie istorie
„Luis Enrique este cu adevărat cel mai mare atu al nostru, cel mai bun, cea mai bună decizie a mea. Am vorbit cu el în ultimii 15 ani despre transferul la PSG. Este un antrenor fantastic, cel mai bun antrenor din lume, dar și ca persoană.
Este incredibil cum gestionează viața de zi cu zi, jucătorii, totul, chiar și relația cu presa, ceea ce în Franța nu este întotdeauna ușor, dar este fantastic”, a declarat președintele lui PSG în cadrul emisiunii „Golazo”, de la CBS Sports.
Al-Khelaifi consideră că „este o onoare să-l avem pe Luis Enrique la club și pe toți cei care fac acum istorie. Și asta ne dorim. Avem ADN-ul necesar, iar astăzi am demonstrat-o. Nu sunt doar fotbaliști, sunt adevărați războinici”.
Nasser Al-Khelaifi: „Luis Enrique este cel mai bun antrenor din lume”
Apoi l-a îmbrățișat pe tehnicianul spaniol, care tocmai apăruse în zona camerei de luat vederi, făcându-i o declarație de dragoste: „A revoluționat fotbalul, nu doar la Paris Saint-Germain, ci tot fotbalul. Sunt foarte mândru de el și este pe bună dreptate cel mai bun antrenor din lume”.
În final, Al-Khelaifi și-a permis și o predicție: „Am putea câștiga Balonul de Aur în următorii trei, patru sau cinci ani cu jucători diferiți. Acesta este un alt plan al nostru”.
{{text}}