În ziua în care se împlinesc 40 de ani de când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, Radu Miruță, ministrul apărării naționale, a oferit noi declarații despre posibilitatea la echipa din liga a doua să obțină dreptul de promovare în Superligă.
Acesta a vorbit în cadrul unui eveniment de lansare a unei monede aniversare, dedicată momentului istoric de la Sevilla, la care a participat echipa Steaua '86, dar și guvernatorul Mugur Isărescu, la sediul Băncii Naționale a României.
Radu Miruță a promis că piedica birocratică de care s-a lovit Steaua până acum va fi înlăturată în curând, iar dreptul de promovare va fi obținut in cel mai scurt timp.
VIDEO. Radu Miruță: „Drumul pentru ca Steaua să ajungă în Liga 1 nu mai poate fi întors. Lucrurile se vor concretiza în zilele următoare”
Ministrul Apărării Naționale a spus că s-a întâlnit cu câțiva reprezentanți ai mediului privat, doar că acestora le este teamă de mecanismele birocratice din cadrul MApN, care fac dificilă asocierea cu secția de fotbal.
Cu toate acestea, Radu Miruță e încrezător că în zilele următoare problemele birocratice vor fi depășite, iar echipa din Ghencea va obține dreptul de promovare în Superligă.
Referitor la multiplele întrebări despre ce se întâmplă la Steaua, răspunsul este următorul: drumul pentru ca Steaua să ajungă în Liga 1 nu mai poate fi întors. Dacă suntem astăzi la BNR, ar trebui să conștientizăm că nu este normal, indiferent de context, ca valoarea unor sportivi, dovedită după un sezon de competiție, să fie trasă în jos de o decizie politică sau legislativă. Nu poți să îi spui unui sportiv care a demonstrat că este bun că trebuie tras în jos de o lege.
Pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă trebuie schimbată legea, iar experiența ultimilor ani a demonstrat că nu este suficientă doar voința politică. Eu am analizat toate scenariile.
Unul dintre ele presupune interacțiunea cu mediul privat, care să vină cu investițiile necesare, și asta este ceea ce trebuie să se întâmple. MApN nu trebuie să se extragă din această interacțiune. Trebuie să existe un partener privat care să aducă un mediu mai bun și mai competitiv.
Am avut 14 propuneri de asociere cu mediul privat de când am făcut apelul public. M-am întâlnit cu o parte dintre cei interesați. Există însă o teamă legată de mecanismele birocratice din MApN, care fac dificilă asocierea. Totuși, pentru a crește valoarea clubului, am demonstrat că putem depăși această piedică înainte chiar de a ne asocia cu un privat.
Dintre cele două condiții pentru ca Steaua să poată avea drept de joc în Liga 1, una este cea birocratică, iar aceasta poate fi îndeplinită și fără asocierea cu un privat. A doua este existența unui partener dispus să investească financiar.
Suntem în ultimele momente, în cadrul ministerului, pentru a lua o decizie: fie pentru o asociere, fie pentru o formulă internă în cadrul ministerului. Dacă aceste lucruri vor întâmpina piedici din cauza situației politice, există și varianta unei asociații non-patrimoniale între minister, asociația suporterilor și un ONG pe care MApN îl are deja. În acest caz, piedica privind promovarea ar dispărea, însă ar rămâne problema finanțării.
Pentru ca aceasta să fie rezolvată, este nevoie de asocierea cu un partener privat, iar acest lucru nu ține de Ministerul Apărării. Este o rugăminte și o invitație adresată acestor campioni respectați să intermedieze relația cu diverse entități private, garantând că, până când privatul va rezolva partea financiară, MApN va rezolva problemele birocratice.
Acest drum nu mai poate fi întors și cred că lucrurile se vor concretiza în zilele următoare, astfel încât să fie depășită definitiv bariera birocratică.
- Radu Miruță, ministrul apărării naționale
De ce nu poate promova Steaua în Superligă
În prezent, Steaua nu are drept de promovare în Superligă deoarece este un club de drept public, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Conform legislației și regulamentelor FRF, cluburile de stat nu pot evolua în prima ligă, fiind necesară organizarea sub formă de societate privată sau atragerea unui investitor.
Din acest motiv, echipa este blocată în Liga 2 de cinci sezoane consecutive, începând cu ediția 2021-2022. Deși a avut rezultate sportive care i-ar fi permis promovarea, clubul Armatei nu a putut face pasul spre prima ligă: în sezonul 2021-2022 a încheiat pe locul 4 și a jucat în play-off, în 2022-2023 a terminat pe locul 2, poziție de promovare directă, în 2023-2024 a încheiat pe locul 8 și a evoluat în play-out, iar în sezonul 2024-2025 a revenit pe locul 2, fără a avea însă drept de promovare.
{{text}}