Fotbal   •   Liga 2   •   STEAUA 40

„«Steau» București, apoi Steaua «Budapest». După finală, întreaga lume a reținut numele campioanei” » Eroilor de la Sevilla le-au fost înmânate monede aniversare

+50 Foto
„Steau București, apoi Steaua Budapesta. După finală, întreaga lume a reținut numele campioanei” » Mugur Isărescu le-a înmânat eroilor de la Sevilla monede aniversare, la Palatul BNR

Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video)   —  joi, 07 mai 2026

Astăzi, la exact 40 de ani de la cea mai mare performanță reușită vreodată de un club din fotbalul românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua ’86, seria evenimentelor dedicate aniversării a continuat într-un decor aparte: sediul Băncii Naționale a României, din strada Lipscani nr. 16.

BNR, instituție care lansează periodic emisiuni numismatice dedicate unor momente importante din istoria României, a ales de această dată să omagieze performanța de la Sevilla prin două monede aniversare.

FOTO. Steaua '86, cinstită prin două monede aniversare de BNR

+50 Foto
BNR a lansat două monede aniversare pentru generația Stelei din 1986 // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Prima dintre ele, realizată din argint, are valoare nominală de 10 lei și înfățișează pe revers trofeul Cupei Campionilor Europeni, în timp ce pe avers apare, într-un procedeu color rar utilizat, sigla Stelei, alături de o minge și inscripția „Câștigarea Cupei Campionilor Europeni 1986”. Moneda cântărește 31,103 grame și are un diametru de 37 de milimetri.

A doua monedă, realizată din tombac cuprat și zimțat, are valoare nominală de 1 leu, o greutate de 23,5 grame și același diametru.

260 de leicostă moneda cu valoarea nominală de 1 leu.

1000 de leicostă cea realizată din argint.


La eveniment au fost prezenți aproape toți eroii serii de la Sevilla. Pe rând, Ștefan Iovan, Tudorel Stoica, Victor Pițurcă, Gabi Balint, Anghel Iordănescu, Miodrag Belodedici, Marin Radu II, Anton Weissenbacher, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Adrian Bumbescu și ceilalți membri ai generației de aur a Stelei au urcat pe scenă pentru a primi câte o monedă aniversară din partea lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR încă din 1990.

Monedele destinate celor dispăruți dintre legendele Stelei, Helmut Duckadam, Lucian Bălan, Ilie Bărbulescu sau Emeric Ienei, vor ajunge la familiile acestora.

Atmosfera din sala elegantă a Palatului BNR a fost una solemnă, dar caldă, dominată de sentimentul că oamenii prezenți asistă la celebrarea unei performanțe aproape imposibil de egalat. Aproximativ 100 de invitați, jurnaliști și angajați ai instituției, au urmărit ceremonia desfășurată sub candelabrele clădirii care domină străzile înguste din Centrul Vechi al Capitalei încă din secolul al XIX-lea.

Pe holurile palatului, printre coloanele masive și marmura lustruită, foștii campioni au fost opriți constant pentru fotografii, autografe și amintiri despre noaptea de la Sevilla, când Steaua devenea prima echipă din această parte a Europei care cucerea trofeul suprem al fotbalului continental.

Mugur Isărescu a susținut un discurs în fața invitaților, evocând importanța acelui succes pentru sportul și pentru imaginea României, trecând totodată în revistă amintirile personale cu „viteziștii”.

Mugur Isărescu: „Sunt un vechi admirator al Stelei”

În urmă cu exact 40 de ani, la această oră, întreaga țară aștepta marea finală de la Sevilla. Pentru prima oară în istoria noastră, o echipă românească urma să joace finala Cupei Campionilor Europeni. Și eu speram atunci la împlinirea unui vis, chiar dacă bătălia pe care Steaua București urma să o ducă împotriva campioanei Spaniei, Barcelona, semăna mai degrabă cu lupta dintre David și Goliat.

Astăzi, la 40 de ani distanță, BNR are bucuria și privilegiul de a onora un succes greu de egalat în istoria sportului românesc și care continuă să aibă reverberații până în prezent. Mai importantă decât performanța sportivă a fost însă influența asupra mentalului colectiv, într-o epocă în care manifestările de entuziasm public erau atent controlate de autorități.

Acest lucru s-a văzut chiar și în pregătirea materialelor promoționale ale meciului, în care numele echipei noastre a fost menționat când «Steau București», când «Steaua Budapest», cu o pronunție mai dificilă. După cucerirea trofeului, întreaga lume fotbalistică, și nu numai, a reținut însă numele campioanei: Steaua București. «Steaua» s-a pronunțat atunci în întreaga lume, iar asta îmi aduc aminte perfect”, a transmis guvernatorul BNR, în cadrul evenimentului special.

Îmi mai amintesc din acea finală că Puiu Iordănescu a ajuns la minge pe teren, a tot învârtit-o, a ascuns-o. Era 0-0 și așa s-a intrat în prelungiri.

Sunt onorat să salut prezența în sală a acestor sportivi exemplari și să cinstim memoria celor care nu se mai află printre noi. După patru decenii, vă mulțumim pentru bucuria pe care ați adus-o românilor și pentru că suntem împreună la o aniversare atât de onorantă.

Sunt și eu un admirator vechi al Stelei, încă de pe vremea când Steaua se numea CCA, cu Voinescu în poartă, prin anii ’50. Jucători mari.



Au venit și la Drăgășani, în orașul meu, și ne-au bătut într-un meci amical cu 11-0. Bineînțeles că nu i-am uitat de atunci. Am rămas admirator al Stelei și în anii ’60, cu Constantin și cu Ienei la mijlocul terenului, apoi în anii ’70, cu o bună parte dintre cei prezenți aici.



- Mugur Isărescu, guvernator BNR

În cadrul evenimentului, Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, a făcut marele anunț despre promovarea Stelei

„Dacă este să ne gândim la motivele pentru care această intensitate există astăzi, sunt două. Unul este dat de performanța pe care dumneavoastră ați reușit să o atingeți, iar al doilea de faptul că nicio altă echipă din România nu a mai reușit să se apropie, timp de 40 de ani, de o asemenea performanță.

Acest lucru ne obligă să învățăm ceva: lecția disciplinei sportive, a lucrului în echipă și a performanței obținute prin parametrii menționați mai devreme ar trebui să îi oblige pe managerii de instituții să o propage în atribuțiile fiecăruia dintre noi.

Suprapus peste situația politică din această perioadă, cred că e mai bine să învățăm din disciplina rezultatului. În România, adesea, aceste forțe nu se compun, iar sensul este opus, chiar dacă direcția pare aceeași.

Sigur că multă lume mă întreabă, și este absolut legitim, având în vedere emoția acestui eveniment: ce se întâmplă cu Steaua București? În prezența mea la MApN, a trebuit să parcurg niște etape pentru a putea da un răspuns concret, nu cum s-a mai întâmplat în trecut, când s-au dat răspunsuri și nu s-a făcut nimic”, a declarat Radu Miruță, după ce a luat cuvântul la celebrarea de la Palatul BNR.

+50 Foto
BNR a lansat două monede aniversare pentru generația Stelei din 1986 // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Unii spun că valoarea clubului a fost umflată artificial, pentru ca altcineva să nu mai poată veni cu o sumă echivalentă de bani. Vă invit să ridicați mâna cei care puteți evalua în bani performanța. Nu se poate. Astfel, nu poate fi deschisă discuția că valoarea mărcii este mult prea mare. Trebuie să ținem de acest lucru. Valoarea este cea care ne aduce la intensitatea momentului de acum.

În aprecierea mea, există mai mulți factori cu putere mică de decizie în România care nu își doresc ca Steaua să ajungă în prima ligă. Eu mă număr printre cei care își doresc acest lucru. Încăpățânarea mea sunt convins că va cântări mai mult decât voința celor care nu își doresc ca asta să se întâmple.

Referitor la multiplele întrebări despre ce se întâmplă la Steaua, răspunsul este următorul: drumul pentru ca Steaua să ajungă în Liga 1 nu mai poate fi întors. Dacă suntem astăzi la BNR, ar trebui să conștientizăm că nu este normal, indiferent de context, ca valoarea unor sportivi, dovedită după un sezon de competiție, să fie trasă în jos de o decizie politică sau legislativă. Nu poți să îi spui unui sportiv care a demonstrat că este bun că trebuie tras în jos de o lege.

Pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă, trebuie schimbată legea, iar experiența ultimilor ani a demonstrat că nu este suficientă doar voința politică. Eu am analizat toate scenariile. Unul dintre ele presupune interacțiunea cu mediul privat, care să vină cu investițiile necesare, și asta este ceea ce trebuie să se întâmple. MApN nu trebuie să se extragă din această interacțiune. Trebuie să existe un partener privat care să aducă un mediu mai bun și mai competitiv.

Am avut 14 propuneri de asociere cu mediul privat de când am făcut apelul public. M-am întâlnit cu o parte dintre cei interesați. Există însă o teamă legată de mecanismele birocratice din MApN, care fac dificilă asocierea. Totuși, pentru a crește valoarea clubului, am demonstrat că putem depăși această piedică înainte chiar de a ne asocia cu un privat.

Dintre cele două condiții pentru ca Steaua să poată avea drept de joc în Liga 1, una este cea birocratică, iar aceasta poate fi îndeplinită și fără asocierea cu un privat. A doua este existența unui partener dispus să investească financiar.

Suntem în ultimele momente, în cadrul ministerului, pentru a lua o decizie: fie pentru o asociere, fie pentru o formulă internă în cadrul ministerului. Dacă aceste lucruri vor întâmpina piedici din cauza situației politice, există și varianta unei asociații non-patrimoniale între minister, asociația suporterilor și un ONG pe care MApN îl are deja. În acest caz, piedica privind promovarea ar dispărea, însă ar rămâne problema finanțării.

Pentru ca aceasta să fie rezolvată, este nevoie de asocierea cu un partener privat, iar acest lucru nu ține de Ministerul Apărării. Este o rugăminte și o invitație adresată acestor campioni respectați să intermedieze relația cu diverse entități private, garantând că, până când privatul va rezolva partea financiară, MApN va rezolva problemele birocratice.

Acest drum nu mai poate fi întors și cred că lucrurile se vor concretiza în zilele următoare, astfel încât să fie depășită definitiv bariera birocratică.



- Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.