Federația Română de Handbal a reacționat în scandalul în care a fost implicat naționala feminină U20 a României, după ce au apărut imagini cu mai multe membre ale echipei, alături de Viorel Mazilu, directorul tehnic al FRH, într-un club de noapte din Târgu Mureș. Bogdan Voina, noul președinte al federației, a anunțat că nu tolerează o asemenea situație și a dispus demararea unei anchete disciplinare.
În 7-11 aprilie 2026, naționala feminină U20 a României a participat la Trofeul Carpați, organizat la Târgu Mureș. În seara zilei de 10 aprilie, după ce a jucat toate meciurile de la această competiție, mai multe tricolore au fost prezente într-un club de noapte din Târgu Mureș, unde au fost însoțite de Viorel Mazilu, directorul tehnic al Federației Române de Handbal.
Imaginile în care apar Mazilu și câteva jucătoare, printre care și Teodora Damian, handbalista lui Minaur Baia Mare și căpitanul naționalei U20, au fost publicate pe pagina oficială a clubului și distribuite joi dimineața de pagina Handbal Feminin.
Viorel Mazilu, directorul tehnic al Federației Române de Handbal, surprins în club alături de jucătoarele naționalei U20 / foto: Facebook Breeze By The LakeFRH anunță demararea unei anchete disciplinare și limitarea atribuțiilor lui Viorel Mazilu
În cursul serii, Bogdan Voina, noul președinte al FRH, și-a exprimat indignarea în legătură cu situația în care a fost implicată naționala U20 și a declarat că nu va tolera niciun derapaj.
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat și, atât timp cât voi fi președinte, nu voi tolera niciun derapaj al niciunui oficial al handbalului românesc, indiferent de poziția pe care o ocupă în ierarhia FRH. Pentru mine, Naționala României trebuie să fie locul în care jucătoarele se simt protejate și respectate de oamenii care au sigla handbalului românesc în piept și ne reprezintă țara. Fără reguli și disciplină, nu putem avea performanță!”, a precizat Voina.
Federația Română de Handbal a anunțat că va demara o anchetă disciplinară administrativă și că va limita atribuțiile de serviciu ale lui Viorel Mazilu „până la aflarea adevărului.
Imaginile apărute în spațiul public cu directorul tehnic al FRH nu au nimic în comun cu direcția în care vrem să se îndrepte handbalul românesc în această nouă etapă. Mai mult decât atât, este foarte greu de înțeles și acceptat ca un reprezentant al federației, aflat într-o poziție care presupune o responsabilitate mare față de sportivele echipei naționale, să fie implicat într-un astfel de incident [...]
În urma acestui incident, președintele FRH a dispus secretarului general demararea unei anchete disciplinare administrative, în conformitate cu actele și procedurile interne ale federației. În egală măsură, vom lua în analiză imediată inclusiv limitarea atribuțiilor de serviciu pentru domnul Viorel Mazilu până la aflarea adevărului și stabilirea răspunderii, în conformitate cu procedurile prevăzute în regulamentele și statutul Federației Române de Handbal. Concluziile acestei anchete vor conduce către adoptarea unor decizii ferme pe care FRH le va comunica public la momentul finalizării cercetărilor.
Federația Română de Handbal își dorește să construiască un mediu bazat pe respect și responsabilitate pentru sportivii care reprezintă România, oferind modele și exemple demne de urmat, iar oamenii care fac parte din familia handbalului românesc trebuie să își înțeleagă extrem de bine rolul pe care îl au alături de toate echipele naționale
- Comunicatul Federației Române de Handbal
Cum s-a apărat Viorel Mazilu, directorul tehnic al Federației Române de Handbal
Într-o declarație pentru welovesport.ro, Viorel Mazilu a denunțat un complot împotriva sa, afirmând că „se urmărește un singur lucru: capul lui Mazilu”. Directorul tehnic a spus că Municipalitatea le-a invitat pe jucătoare la petrecerea din clubul din Târgu Mureș.
„S-a terminat turneul. Municipalitatea ne-a invitat acolo. Au fost oameni de la primărie, de la clubul local, oameni din handbal, inclusiv din Consiliul de Administrație. Sportivele nu au fost obligate să participe, fiecare jucătoare a decis singură dacă merge sau nu. Unele au răspuns invitației, altele au rămas la hotel. Se urmărește un singur lucru: capul lui Mazilu.
Sunt multe interese și multe combinații în handbal. Doar că din momentul în care am apărut pe acest post, nu se mai pot face combinații. Doar antrenorii își aleg jucătoarele. Eu nu am impus niciodată pe nimeni”, a explicat Mazilu.
Teodora Damian, căpitanul echipei naționale de handbal U20 / foto: Facebook Breeze By The LakeDe asemenea, el i-a luat apărarea Teodorei Damian, surprinsă cu o țigară electronică în mână:
„Teodora Damian este una dintre cele mai serioase și muncitoare componente ale generației sale. Damian este un produs senzațional, trage extraordinar la antrenamente și acesta este și motivul pentru care ea joacă și în Liga Florilor.
Inclusiv dintre cei mai mari handbaliști fumează, cei mai mulți o fac ascunși, pe la colțuri, după autocar. Problema nu e țigara electronică. Problema este Mazilu. Ce probleme avem noi să se scape de Mazilu...”
{{text}}