Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ - RAPID

De la juniorii lui AS Roma la lupta pentru event cu U Cluj: „Nu e presiune, ci entuziasm”

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 08 mai 2026

Elio Capradossi, 30 de ani, fundașul central al ardelenilor, a anunțat care este spiritul la U Cluj înaintea confruntărilor finale pentru campionat și Cupa României

Elio Capradossi, 30 de ani, a crescut la juniorii lui AS Roma, a evoluat doar în țara sa de adopție, Italia, până vara trecută când a semnat cu U Cluj. Internaționalul ugandez a primit credit din partea lui Cristiano Bergodi și ar putea fi din nou partenerul lui Andrei Coubiș în defensiva "Șepcilor roșii" în etapa cu Rapid de mâine seară, de la ora 21:00, de pe Cluj Arena.

14meciuri și un gol a adunat Elio Capradossi pentru U Cluj în această stagiune

Elio Capradossi speră în câștigarea eventului cu U Cluj


Stoperul african este pregătit pentru o săptămână în care U Cluj își joacă șansele la event. După partida cu giuleștenii, urmează finala Cupei României de la Sibiu, pe 13 mai, cu Universitatea Craiova. Apoi, pe 17 mai, este ceea ce ar putea fi finala campionatului, în Bănie, tot cu juveții.

„Urmează un meci foarte important, am lucrat bine și suntem optimiști vizavi de această partidă (cu Rapid). N-am resimțit presiune. Ne bucurăm de acest sezon, de ceea ce am realizat, este o parte bună, pozitivă. Nu este presiune, este entuziasm.

Sper să învingem în continuare. Personal, mă simt foarte bine. N-am probleme. Sunt gata să ajut echipa. Am trecut peste o accidentare teribilă, de două luni de stat deoparte, am ratat și Cupa Africii.

Nu știu dacă U Cluj are un secret. Este o echipă bună, cu spirit, în special după sosirea lui Cristiano Bergodi", a spus Elio Capradossi.


Nu contează că Rapid are mulți accidentați. Fiecare adversar are forța lui, iar Rapid are jucători buni, în rest. Fotbalul este imprevizibil

Elio Capradossi, fundaș U Cluj

Elio Capradossi vede și CFR Cluj în lupta pentru titlu

„Și Craiova, și CFR Cluj sunt contracandidate la titlu, orice se poate întâmpla. Nu e vorba de presiune nici pentru finala Cupei României de miercuri cu Craiova. Este ceva important. Este despre luptă, despre a depune mai mult efort decât celălalt.

Cu Rapid jucăm acasă, atmosfera este altfel, cu fanii alături, cu siguranță va fi un plus pentru noi", a mai declarat apărătorul african.

11selecții și un gol are fundașul central pentru naționala Ugandei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.