Dosarul de licențiere pentru Liga 1 al celor de la FC Bihor Oradea a fost respins. Asta înseamnă că doar 4 echipe dintre cele 6 din play-off-ul ligii secunde au drept de promovare.
În perioada 28 aprilie - 7 mai, comisia de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat dosarele depuse pentru dreptul de participare în următorul sezon al Superligii.
Un semn de întrebare exista în privința celor de la FC Bihor Oradea, care ocupă un loc ce le-ar permite, în mod normal, să dispute barajul de promovare în Superligă. Așteptările erau ca orădenii să nu primească licența pentru că nu îndeplinesc una dintre condițiile prevăzute de regulament, anume să aibă înscrisă în competiție o echipă feminină U15.
FC Bihor nu a primit licența pentru Superligă
Rezultatul a fost conform așteptărilor. Comisia de licențiere a deliberat până pe 7 mai și a hotărât să respingă dosarul orădenilor, conform DB-sport.ro.
Clubul are dreptul să depună apel, care ar urma să fie judecat între 14 și 18 mai, conform regulamentului de licențiere. În cazul în care ar ataca într-adevăr decizia și hotărârea inițială ar fi menținută, ar însemna ca echipa antrenată de Erik Lincar să nu aibă drept de promovare indiferent de locul ocupat.
Consecința ar fi ca ultima clasată din play-off, Chindia, echipă cu 9 înfrângeri în cele 9 meciuri de campionat, să dispute barajul pentru promovare din simplul motiv că celelalte competitoare nu au acest drept!
Nici Steaua București nu are drept de promovare, „militarii” din cauza formei de organizare, aparținând de un club de drept public.
Comisia pentru acordarea licenței cluburilor funcționează în perioada 07-17 aprilie 2026, când vor fi soluționate cererile cluburilor care solicită licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și, respectiv, în perioada 28 aprilie - 07 mai 2026, când vor fi soluționate cererile cluburilor care solicită licență pentru participarea la campionatul național Liga 1.
- Pasaj din regulamentul de licențiere
{{text}}