Novak Djokovic (38 de ani, 4 ATP) o susține pe Aryna Sabalenka (28 de ani, 1 WTA), după ce bielorusa a amenințat că va boicota Roland Garros.
Roland Garros 2026 se va disputa în perioada 24 mai - 7 iunie. Calificările vor începe de pe 18 mai.
Cele mai importante nume din tenisul mondial au lansat un comunicat comun prin care au cerut mărirea premiilor pentru jucători la Roland Garros. Aceștia vor ca un procent mai mare din profitul competiției să fie distribuit sportivilor.
Apoi, Aryna Sabalenka a amenințat că ia în calcul să boicoteze Open-ul francez. Djokovic a „salutat” gestul liderului circuitului feminin.
Novak Djokovic o laudă pe Aryna Sabalenka: „Aceasta e atitudinea de lider”
„Noile generații vin din urmă. Mă bucur că există deschidere din partea liderilor sportului nostru, precum Sabalenka, de a face un pas în față și de a înțelege cu adevărat dinamica politicii din tenis, de a înțelege nuanțele și ce trebuie făcut nu doar pentru beneficiul și bunăstarea ei, ci pentru toată lumea.
Aceasta este adevărata atitudine de lider pentru mine și cred că ea trebuie să o mențină. Salut acest lucru.”, a declarat Novak Djokovic, citat de sportskeeda.com.
61,7 milioane de euroe fondul total de premiere alocat de Roland Garros jucătorilor
Jucătorii de tenis vor un procent mai mare din venitul Roland Garros
„Cu venituri estimate la peste 400 de milioane de euro pentru turneul din acest an, procentul alocat premiilor va fi probabil sub 15%, mult sub cele 22 de procente solicitate de jucători pentru a alinia turneele de Grand Slam la standardele circuitelor ATP și WTA”, se arată în comunicatul comun emis de jucătorii de tenis.
Noi oferim un spectacol. Fără noi nu ar exista turnee, fără noi nu ar exista divertisment. Cred că ar trebui să fim plătiți mai bine. La un moment dat va trebui să boicotăm dacă aceasta este singura modalitate de a ne apăra drepturile.
- Aryna Sabalenka
{{text}}