Prezentatoarea TV italiană, Diletta Leotta, l-a adus pe lume pe Leonardo, al doilea copil din căsnicia cu portarul lui Schalke 04, Loris Karius.
Leonardo s-a născut la finele săptămânii în curs, iar cei doi părinți s-au grăbit apoi să posteze fotografii pe Instagram. Băiatul este al doilea copil al cuplului pe care Diletta Leotta (34 de ani) îl formează cu Loris Karius (32 de ani), de la Schalke 04.
Diletta Leotta și Loris Karius au acum doi copii
Ei sunt împreună din octombrie 2022, când goalkeeperul german îmbrăca încă tricoul lui Newcastle United. Fiica lor s-a născut în august 2023, iar ei s-au căsătorit în iunie 2024.
Pentru Karius, nașterea lui Leonardo vine la numai câteva zile după ce a sărbătorit promovarea în Bundesliga cu Schalke, club la care evoluează din ianuarie 2025. Diletta l-a felicitat atunci pe portarul „minerilor” pe rețelele de socializare.
Diletta Leotta: „Sunt mândră de tine. Ca femeie, ca soție...”
„Acest sport poate fi dur, uneori nemilos...Te expune, te testează, te lasă să cazi în fața tuturor. Dar dacă găsești puterea de a persevera, de a continua să crezi, mai devreme sau mai târziu te va aduce înapoi, acolo unde îți este locul”, a scris prezentatoarea TV pe Instagram.
Schalke a revenit pe prima scenă a fotbalului german după trei ani în 2. Bundesliga. Iar Karius a petrecut și el un an și jumătate în a doua divizie cu „minerii”. Contractul portarului german cu fostul club al lui Ciprian Marica este valabil până în 2027.
„Am experimentat această putere direct. În momentele de liniște, în vremurile dificile, în zilele în care ar fi fost mai ușor să renunțe. Și ziua de azi nu este doar o victorie. Este o renaștere. Este dragostea pentru ceea ce faci. Este curaj. Sunt mândră de tine. Ca femeie, ca soție... și aproape ca o a doua mamă. Întotdeauna”, a mai scris Diletta în postarea sa de pe instagram.
{{text}}