International   •   Campionate   •   EL CLASICO

Învinsul Alvaro Arbeloa, imediat după Barcelona - Real Madrid: „Frustrare, dezamăgire”

Alvaro Arbeloa, după Barcelona - Real Madrid // foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  luni, 11 mai 2026

După 0-2 în El Clasico, Alvaro Arbeloa (43 de ani), antrenorul de la Real Madrid, a felicitat-o pe Barcelona pentru titlul de campioană.

Înfrângerea din El Clasico a consfințit pierderea titlului în La Liga, Alvaro Arbeloa s-a prezentat la conferința de presă, iar primul său mesaj a fost adresat suporterilor.

Alvaro Arbeloa, după Barcelona - Real Madrid: „Înțelegem frustrarea”

„Nu putem spune prea multe, deoarece înțelegem frustrarea și dezamăgirea. Singurul lucru pe care îl putem face este să muncim și să privim spre viitor. Știm că Real Madrid revine întotdeauna, iar acum înțeleg supărarea fanilor, pe care o împărtășim și noi”, a spus antrenorul, conform Mundo Deportivo.


De asemenea, tehnicianul a comentat absența lui Mbappe, care nici măcar nu a făcut deplasarea cu echipa, și a vorbit despre posibilitatea ca acesta să mai joace în actualul sezon. „Mai sunt două săptămâni și, în funcție de evoluția problemelor medicale pe care le are acum, vom vedea dacă va putea juca sau nu. Mi-aș fi dorit să fi fost la 100% și să fi început meciul ca titular”.

Arbeloa a vorbit și despre posibilul penalty comis de Eric Garcia în duelul cu Bellingham: „mi s-a părut clar că a fost o lovitură cu cotul și va trebui să întrebăm de ce nu a intervenit VAR. Dar, în fine, trebuie să felicităm Barcelona, iar noi trebuie să luptăm în cele trei meciuri care ne-au mai rămas”.

Acesta a vorbit și despre viitorul său la Real: „după cum știți, probabil vom avea o discuție cu clubul, așa cum este normal. Eu îmi doresc doar ca echipa să termine sezonul bine și pe asta mă voi concentra”.

Ceea ce nu putem face este să renunțăm. Apărăm ceva mult mai important decât oricare dintre noi, și anume stema lui Real Madrid, și trebuie să demonstrăm în următoarele partide că suntem afectați de această înfrângere.



- Alvaro Arbeloa, antrenor Real Madrid


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.