International   •   Campionate   •   West Ham

Controversă în Premier League! West Ham face plângere împotriva deciziei VAR, care îi poate aduce titlul lui Arsenal

Faza controversată din timpul meciului West Ham - Arsenal/ getty

Articol de GSP.RO   —  luni, 11 mai 2026

Arsenal a învins West Ham, cu scorul de 1-0, în etapa 36 din Premier League și își continua drumul către cucerirea titlului. Meciul a fost decis de intervenția VAR, iar reprezentanții celor de la West Ham au anunțat că vor face plângere împotriva deciziei arbitrului de a anula golul egalizator al „ciocănarilor”, marcat de Callum Wilson în prelungirile partidei.

Potrivit BBC Sport, West Ham urmează să se adreseze corpului arbitrilor din cadrul PGMO („Professional Game Match Officials”) pentru a depune o plângere oficială împotriva deciziei centralului Chris Kavanagh. Englezul a anulat golul marcat de Wilson în prelungirile partidei, în urma intervenției din camera VAR.

De ce a fost anulat golul lui West Ham

În minutul 5 al prelungirilor, „ciocănarii” au executat un corner în mijlocul careului lui Arsenal, iar portarul David Raya nu a reușit să rețină balonul. Atacantul de 34 de ani al lui West Ham a reușit să reia din interiorul careului și să marcheze golul egalizator.


Totuși, arbitrii VAR au constat că portarul lui Arsenal a fost faultat de Pablo și au decis să îl cheme pe central să revadă faza la monitor. În urma unei analize de câteva minute, Kavanagh a decis anularea golului.

Centralul a mers la mijlocul terenului, de unde a anunțat decizia oficială: „După verificare, numărul 19 de la West Ham comite un fault asupra portarului. Decizia finală este lovitură liberă”.

Antrenorul lui West Ham acuză: „Nici arbitrii nu știu ce este fault”

Antrenorul „ciocănarilor”, Nuno Espirito Santo a fost tranșant în interviul de după meci: „Nici arbitrii nu știu ce este fault și ce nu este fault. Asta creează îndoieli.


Te uiți la fiecare corner din Premier League și se întâmplă ceva de genul acesta, nu doar astăzi, ci pe toate terenurile.

Vorbesc despre lipsa de consecvență. Jucătorii sunt confuzi și frustrați și nu înțeleg. Depinde de ei să rezolve problema, există un arbitru și VAR, dar arbitrii se încurcă singuri”.

Arteta exultă: „Arbitrul și VAR-ul au avut astăzi mult curaj”

Adversarul său, Mikel Arteta, a ținut să felicite brigada de arbitrii la finalul partidei, care se poate dovedi crucială pentru lupta la titlu:

„Arbitrul și VAR-ul au avut astăzi mult curaj să oprească și să analizeze acțiunea și să-i ofere arbitrului oportunitatea de a lua o decizie”, a spus antrenorul lui Arsenal.

„Cred că nimeni nu ar contrazice faptul că este o fault clar, deoarece David (n.r. Raya) are mingea aproape în mână și nu-i permit să facă asta și să profite pentru a marca golul.

A fost o eroare evidentă, este o lovitură liberă și golul trebuie anulat. Astăzi mi-am dat seama cât de dificilă și cât de mare este munca arbitrului”.

În urma acestui rezultat, Arsenal rămâne pe primul loc în Premier League, cu 5 puncte peste Manchester City, care are un meci mai puțin jucat. De cealaltă parte, după înfrângerea împotriva „tunarilor”, West Ham este cu un picior în Championship. Echipa lui Nuno Espirito Santo are un punct mai puțin decât Tottenham, care are un meci mai puțin disputat.

  • Știre de Alexandru Cozadin.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.