Universitatea Craiova a cucerit Cupa României Betano în fața celor de la U Cluj și va juca cel puțin în preliminariile Europa League în sezonul viitor. După 0-0 la finalul celor 120 de minute, oltenii s-au impus cu 6-5 la loviturile de departajare.
Universitatea Craiova a câștigat dramatic Cupa României! După 0-0 la finalul celor 120 de minute, oltenii s-au impus la loviturile de departajare, 6-5. Eroul a fost Laurențiu Popescu, cel care a apărat ultimul penalty, al lui Iulian Cristea.
Cronică de Sergiu Alexandru: Cupa se întoarce în Bănie! Fiesta la Craiova, cu Laurențiu Popescu din nou erou
Finala Cupei României a adus față în față ce a avut mai bun fotbalul românesc în acest sezon. S-au întâlnit cele mai bune formații din campionat, cele care se luptă pentru titlu, iar în tribune a fost un duel spectaculos între două dintre cele mai impresionante galerii din țară.
Iar din primele minute, jucătorii au arătat că în acest sezon rivalitatea dintre cele două echipe a ajuns la cele mai înalte cote. Meciul, care se va repeta duminică în cursa pentru campionat, a început tare, cu ritm, nerv și dueluri tari, mereu la limită. Dar s-a stins pe măsură ce minutele treceau.
Dacă primele 45 de minute ar fi fost reprizele unui meci de box, oltenii ar fi fost în avantaj. Mai agresivi, cu mai multă inițiativă și posesie, și cu mai multe acțiuni. Însă niciuna nu s-a finalizat periculos pentru poarta lui Gertmonas. De fiecare dată când se apropiau de poarta clujenilor, jucătorii lui Coelho fie finalizau slab, fie alegeau greșit continuarea.
U Cluj a lovit, dar din ofsaid
Într-unul dintre puținele momente în care au depășit defensiva oltenilor, jucătorii lui Bergodi chiar au reușit să marcheze. Chipciu l-a găsit excelent pe Macalou, care l-a driblat pe Laurențiu Popescu și a trimis mingea în poarta goală, de la marginea careului. Însă golul a fost anulat pentru ofsaid, după o semnalizare promptă de la margine și o validare din camera VAR.
Golul lui Macalou, ANULAT pentru ofsaid / FOTO: Captură TV @Digi Sport 1Alt ritm după pauză
La pauză, Bergodi și-a ajustat defensiva și nu le-a mai permis oltenilor să urce atât de mult și să pună presiune aproape de careul lui Gertmonas. Iar craiovenii au scăzut din ritm și din acțiuni. Mai mult, ardelenii au avut cele mai mari șanse. În minutul 50, Drameh a șutat în forță, de la 20 de metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă. Iar 15 minute mai târziu, Mikanovic, după ce a primit o pasă direct de la Screciu, a avut cea mai mare ocazie. A tras de la 18 metri, puțin pe lângă vinclu.
De partea cealaltă, oltenii au replicat prin Anzor (78), dar șutul său de la 14 metri a fost respins de Gertmonas fără emoții.
Mai bine se trecea direct la loviturile de departajare!
Ultimele 10 minute n-au adus nimic notabil la niciuna dintre porți. Atacuri sterile, finalizări slabe și nicio ocazie mare. Astfel că emoțiile celor două urmau să se prelungească pentru încă două reprize de prelungiri.
Cele 30 de minute de joc suplimentare au trecut cu greu. Asta pentru că ritmul nu a mai fost cel din primele minute, iar ocaziile aproape că nu au existat. Oltenii au avut emoții în minutul 99, când Mendy a reluat cu capul din careul mic, dar mingea a trecut puțin pe lângă. Iar ardelenii, când Al Hamlawi (101) a tras de la marginea careului, dar Gertmonas a respins.
În a doua repriză de prelungiri, U Cluj a fost cea care a trecut pe lângă gol, după ce Mendy nu a ajuns la o centrare excelentă în fața porții. Iar câștigătoarea Cupei urma să se decidă la loteria loviturilor de departajare.
Din nou Popescu! Cupa e a Craiovei
Dramatismul a atins cote maxime la penalty-uri. Fie că a fost vorba de execuții perfecte, fie că a fost vorba de mingi intrate la limită în plasă. După prima serie, scorul a fost 5-5. Iar aici a fost din nou momentul în care Laurențiu Popescu a fost erou, la fel ca în semifinala cu Dinamo. A apărat șutul lui Iulian Cristea și a declanșat fiesta în Bănie.
FINAL » U Cluj - Universitatea Craiova 0-0 (6-5 la loviturile de departajare)
11.736 de spectatori au asistat la meci.
Desfășurarea loviturilor de departajare:
Iulian Cristea ratează! Craiova a cucerit Cupa României!
Alexandru Crețu înscrie și el. 6-5 pentru Craiova
Atanas Trică marchează și face 5-5
Anzor marchează și el. 5-4 pentru echipa lui Coelho.
Execuție perfectă și din partea lui Mendy. 4-4 și emoții mari
Romanchuk marchează cu emoții uriașe. Gertmonas atinge mingea, însă aceasta intră în plasă. 4-3 pentru Craiova
Chipciu trimite pe centru și înscrie. 3-3
Samuel Teles marchează cu mari emoții. 3-2 pentru Craiova
Jovo Lukic bate și el perfect. 2-2
Carlos Mora trimite în vinclu! 2-1 pentru olteni.
Ovidiu Bic marchează și el. 1-1
Al Hamlawi trimite în plasa laterală. 1-0 pentru Craiova
Fluier final, iar meciul se va decide la loviturile de departajare.
Min. 118: Ardelenii pun presiune pe careul advers, însă nu reușesc să își creeze ocazii.
Min. 109: Ocazie mare! Stanojev trimite în fața porții, dar Mendy nu ajunge la timp la întâlnirea cu balonul.
Min. 104: Momente tensionate în careul ardelenilor, înainte de executarea unui corner. Totul a plecat de la un conflict dintre Bic și Teles. Jucătorul Craiovei a căzut foarte ușor după ce a fost împins de român. Tensiune a fost și pe marginea terenului, între cele două staff-uri.
Min. 101: Al Hamlawi trage puternic din afara careului, Gertmonas ridică mâinile și respinge.
Min. 99: Ocazie mare. Mendy reia cu capul din careul mic, iar mingea trece puțin pe lângă.
Min. 95: Momente de dominare pentru clujeni. Chipciu centrează în brațele lui Popescu.
A început prima repriză a prelungirilor.
Vom avea prelungiri în finala Cupei României.
Min. 90+2: Bancu îl depășește frumos pe Cristea și centrează, dar mingea este respinsă în corner.
Min. 87: Crețu trage cu stângul din afara careului. Mingea se duce pe lângă.
Min. 83: Schimbare defensivă la Craiova: iese Baiaram, intră Crețu. Încă două schimbări la U Cluj: ies Nistor și Drammeh, intră Codrea și Mendy.
Min. 81: Capradossi suferă o problemă medicală și este schimbat la 21 de minute de la intrare. Stanojev intră în locul lui, iar Bergodi schimbă din nou sistemul.
Min. 79: Combinație între Matei și Anzor, iar georgianul trage. Gertmonas respinge cu greu.
Min. 74: Mikanovic centrează, iar Stevanovic intervine bine în fața lui Trică.
Min. 69: Assad trage pe jos din afara careului, Gertmonas reține.
Min. 67: Ies Băluță și Băsceanu, intră Teles și Matei.
Min. 64: După greașeala lui Screciu, mingea ajunge la Mikanovic. Acesta trage dintr-o poziție bună, dar balonul trece peste.
Min. 64: Nistor centrează, însă niciun coechipier nu se află în careu.
Min. 60: Mută și Bergodi: ies El Sawy și Macalou, intră Capradossi și Atanas Trică.
Min. 59: Șutul lui Anzor este deviat de Bic și ajunge în brațele lui Gertmonas.
Min. 57: Două schimbări la Craiova: ies Cicâldău și Etim, intră Anzor și Al Hamlawi.
Min. 50: Macalou aruncă mingea în careu, Mora îndepărțează pericolul.
A început repriza secundă! Nicio schimbare la pauză.
Pauză la Sibiu, după o primă repriză dominată de Craiova.
Min. 45+1: Baiaram caută poarta din lateral, însă mingea se duce destul de mult peste.
Min. 38: Șutul lui Cicâldău trece puțin pe lângă vinclu.
Min. 37: Gertmonas reține fără emoții mingea trimisă în careu de Băsceanu.
Min. 33: Ocazie importantă pentru olteni. Băluță trage din mijlocul careului, însă mingea trece mult peste.
Min. 30: Momente ceva mai bune pentru echipa lui Coelho. Totuși, craiovenii nu se apropie de careul advers.
Min. 25: Macalou trimite mingea în poarta goală, după ce le ia fața oltenilor. Totuși, acesta se afla în ofsaid.
Poziția lui MacalouMin. 21: Bancu trage în blocajul apărătorilor clujeni.
Min. 17: Cicâldău primește galben pentru simulare. Acesta forțase o cădere într-un duel cu Chipciu.
Min. 13: Mora centrează în careu, Coubiș respinge în corner.
Min. 9: Replică imediată dată de ardeleni. Macalou șutează din careu, iar Bancu reușește să respingă în corner.
Min. 8: Baiaram lovește cu capul dintr-o poziție excelentă, însă execuția este complet ratată.
Min. 6: Prima acțiune în careu. Macalou nu reușește să trimită mingea în fața porții, iar aceasta iese în afara terenului.
Min. 2: Clujenii au posesia în primele momente ale partidei și încearcă să se instaleze în jumătatea adversă.
GALERIE FOTO. Scenografiile pregătite de cele două echipe
Start de meci! Craiova a avut lovitura de start.
Echipele de start la U Cluj - Craiova:
U Cluj: Gertmonas - Mikanovic, I. Cristea, Coubiș, Chipciu - Drammeh, Bic, Nistor - Macalou, Lukic, El Sawy
Rezerve: Lefter, Codrea, Trică, Capradossi, O. Mendy, Stanojev, Postolachi, G. Simion
Antrenor: Cristiano Bergodi
Craiova: L. Popescu - Romanchuk, Stevanovic, Screciu - Mora, T. Băluță, Cicâldău, Bancu - Băsceanu, Etim, Baiaram
Rezerve: Goncalves, F. Ștefan, A. Crețu, Anzor, Al Hamlawi, M. Rădulescu, Mogoș, Teles, D. Matei
Antrenor: Filipe Coelho
Steven Nsimba se află la Sibiu alături de echipă, însă a fost lăsat în afara lotului de Filipe Coelho. Sursele GSP.ro spun că acesta a suferit o problemă medicală în meciul cu CFR Cluj, 0-0, și nu s-a dorit forțarea lui. Atacantul făcuse un singur antrenament.
UPDATE ora 19:15 » Imagini cu fanii care și-au ocupat locurile în tribune: nume importante prezente
UPDATE 19:10 » Emil Boc, prezent la Sibiu
Emil Boc, primarul Clujului, se află la Sibiu și a intrat în direct la televizor cu o oră înainte de startul meciului. Mizează pe Jovo Lukic în această seară.
„Emoțiile sunt uriașe, bineînțeles, am venit la Sibiu să aducem Cupa pe Someș. Așteptăm petrecerea de acasă. Craiova este favorită, dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe teren. Vreau să vă spun sincer, vrem să le mulțumim băieților pentru performanța fabuloasă și pentru parcursul până aici. Sunt două finale, ne bucurăm de fiecare reușită.
De aceea suntem atât de mulți aici, să le arătăm că suntem alături de ei. Primul meci este cel mai greu. Îl câștigăm, apoi ne concentrăm pe al doilea. Chiar dacă, pe hârtie, nu suntem favoriți, am demonstrat că putem face diferența. Rezultatul de 4-0 nu reflectă diferența dintre echipe. Sper că Lukic va face diferența”, a spus Emil Boc, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
UPDATE ora 18:10 » U Cluj a ajuns la stadion pentru meciul cu Craiova
Ardelenii au fost primii care au sosit la stadion. Câțiva fani și-au așteptat favoriții în fața arenei pentru a-i încuraja. Lukic, Nistor și Macalou au fost printre cei mai aclamați. Oltenii au ajuns și ei după 15 minute.
UPDATE ora 18:00 » Fanii celor de la U Cluj, corteo spre stadionul din Sibiu
Fanii celor de la U Cluj se desplasează în corteo spre arenă. „Murim azi mai bine decât să pierdem. Reprezentăm Clujul, băieți”, a fost mesajul de luptă transmis de liderul galeriei. Acesta se urcase pe un tomberon.
UPDATE ora 17:30 » Aproape egalitate între U Cluj și Craiova la casele de pariuri
Bookmakerii se așteaptă la un meci foarte echilibrat la Sibiu, iar asta se vede și în cotele oferite de agențiile de pariuri.
Cota pentru o victorie a ardelenilor variază între 2.77 și 2.95, în funcție de agenție. Bookmakerii i-au dat Craiovei cote între 2.45 și 2.87.
UPDATE ora 17:00 » Fanii Craiovei au ajuns în centrul orașului
Fanii Craiovei au ajuns în centrul orașului și cântă imnul echipei.
UPDATE ora 16:45 » Fanii Craiovei se îndreaptă spre centrul orașului
Însoțiți de jandarmerie, fanii Craiovei se îndreaptă spre centrul orașului Sibiu.
UPDATE ora 16:25 » Trenul cu fanii Craiovei a ajuns la Sibiu
După mai bine de 70 de minute întârziere, trenul care transporta fanii Craiovei a ajuns la Sibiu. Suporterii care așteptau pe peron au scandat „Toată lumea știe, Cupa e în Bănie".
Mihai Rotaru, acționar majoritar al leilor, este alături de suporteri. Acesta a călătorit în același tren cu fanii veniți din Bănie.
UPDATE ora 16:00 | Trenul cu fanii Craiovei nu a ajuns nici acum la Sibiu
Deși inițial era de 50 de minute, întârzierea trenului care va aduce fanii Craiovei la Sibiu s-a prelungit la 70 de minute.
UPDATE ora 15:05 | Trenul cu fanii Craiovei are întârziere
Deși trebuia să ajungă la ora 15:05 în Gara din Sibiu, trenul cu fanii Craiovei are întârziere 50 de minute.
UPDATE ora 14:30 | Mobilizare a Jandarmeriei înainte de sosirea fanilor Craiovei
A început mobilizarea puternică a Jandarmeriei Sibiu. Se montează garduri și se face culoare special pentru suporterii Craiovei. Nu se mai pleacă direct pe strada principală și le-au făcut în traseu special pana în centrul orașului.
Sunt în jur de 100 jandarmi care așteptată trenul.
UPDATE ora 13:25 | Mare liniște în Piața Mare
Liniște pentru moment în Piața Mare din Sibiu, locul de întâlnire al fanilor clujeni. Momentan sunt doar câteva grupuri adunate la terasele din zonă.
UPDATE ora 13:15 | Noapte tensionată înainte de finală
Suporterii ambelor echipe au încercat să își deranjeze adversarii în noaptea dinaintea finalei, mergând la hotelurile unde erau cazați jucătorii și folosind materiale pirotehnice pentru a crea zgomot și haos.
Mai întâi au acționat suporterii Universității Craiova în jurul orei 01:00, iar apoi, câteva ore mai târziu, au răspuns și suporterii Universității Cluj, în jurul orei 03:30.
UPDATE ora 13:05 | Jandarmii, pe poziții la Gara Sibiu
Cu două ore înainte ca trenul cu suporterii Craiovei să ajungă la Sibiu, jandarmii s-au instalat pe poziții, în apropierea gării, în așteptarea acestora.
UPDATE ora 12:00 | Cine va interpreta imnul României
Înainte de finala Cupei României, imnul național va fi interpretat de soprana sibiană Melinda Samson, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în prezent lector universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Melinda Samson / sursă foto: Facebook @ Cupa României BetanoUPDATE ora 10:47 | Mihai Rotaru, alături de suporterii Craiovei în drumul spre Sibiu
O bună parte dintre suporterii care o vor susține pe Universitatea Craiova în această seară, în finala Cupei României, au urcat în trenul cu destinația Sibiu, orașul de disputare a ultimului act al competiției.
Ei au avut un coleg special în această deplasare, pe Mihai Rotaru, conducătorul clubului, cu care s-au și fotografiat înainte de îmbarcare:
Suporterii alb-albaștri și-au făcut apariția la Gara Craiova începând cu ora 10:00, s-au urcat în garnitura rezervată special pentru acest drum și au luat calea Sibiului, unde ar trebui să ajungă la ora 15:05, după opriri la Balș, Piatra-Olt, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea.
{{text}}