TAS a decis numele arbitrului care va judeca speța Ilie Drăgan versus Răzvan Burleanu. Este vorba de olandezul Frans de Weger
S-a încheiat prima fază, cea incipientă, administrativ- financiară, a procesului de la TAS inițiat de Ilie Drăgan, care contestă dreptul lui Răzvan Burleanu de a fi participat și de a fi ales pentru al 4-lea mandat în funcția de președinte FRF, la alegerile din 18 martie.
Președintele clubului „3 Kids Sport” a reușit să se încadreze în termenul-limită dat de TAS, 12 mai, pentru plata integrală a cheltuielilor de judecată, adunând și restul de bani, în consițiile în care FRF anunțase că refuză să achite jumătate, adică 12.500 de euro.
Ilie Drăgan: „Am vândut și tractorașul de tuns gazon, cu 7.000 de lei”
Aseară, Drăgan a ajuns la respectiva sumă, după ce inițial, în aprilie, virase către TAS alți 12.500, jumătatea sa din acest proces. În jur de 150 de persoane l-au ajutat cu donații pentru a strânge până la urmă toată suma, 25.000 de euro.
Drăgan a spus că „am fost nevoit să mă și împrumut de 1.000 de euro. În plus, ca să adun banii, a trebuit să vând și tractorașul de tuns gazon, de la club. L-am dat cu 7.000 de lei. Dar important e că am adunat toți banii și sunt sigur că TAS îmi va da dreptate.
Fiindcă Răzvan Burleanu a încălcat Statutul FRF care spune clar că ««Nicio persoană nu poate deține funcția de președinte al FRF pentru mai mult de trei mandate»»".
Arbitru unic, președintele Comisiei de soluționare a disputelor de la FIFA
TAS nu a anunțat când va fi demarat procesul în cazul Drăgan - Burleanu, dar a decis deja că acesta va avea un arbitrul unic, pe Frans de Weger (48 ani), un avocat olandez specializat în drept sportiv internațional și litigii, care este și președinte al Comisiei de soluționare a disputelor, de la FIFA.
Weger este al doilea cel mai tânăr arbitru TAS, el fiind cooptat în acest corp de elită în 2015, la propunerea Asociației Cluburilor Europene. Se ocupă în special de cazuri de dispute contractuale, transferuri, restanțe salariale, comisioane de antrenament și contribuții de solidaritate.
În același timp, el este o prezență constantă în spețele TAS, activând frecvent în cazuri în care a fost arbitru unic.
A avut cazuri de litigii între cluburi românești și jucători străini
Fiind un important arbitru TAS, iar specializarea sa fiind pe spețe de litigii transfrontaliere, Frans de Weger face parte din lista specială. De aceea el nu a fost implicat în cazuri interne, cum este cel dintre Ilie Drăgan și Răzvan Burleanu.
De Weger este recunoscut la nivel mondial drept unul dintre cei mai importanți analiști pe regulamentelle FIFA. Și, de-a lungul carierei sale la forul de la Lausanne, a avut de judecat litigii între jucători străini și cluburi românești.
Unul a fost cel dintre Viktor Genev și Petrolul (2021), unde Weger a fost arbitru unic. Stoperul bulgar a deschis litigiul, reclamând neachitarea unor drepturi financiare și a avut câștig de cauză.
Într-o altă speță, între Sammy Skytte și Concordia Chiajna (2023), completul TAS condus de Frans de Weger a decis tot în favoarea jucătorului. Iar clubul ilfovean a fost obligat să-i achite mijlocașului danez toate drepturile contractuale plus bonusuri și dobânzi.
{{text}}