Sporturi   •   Handbal   •   TRANSFER

Andraz Makuc, fratele unui jucător de bază de la Barcelona, va evolua în următorii 3 ani pentru Dinamo București

Andraz Makuc, noul handbalist al lui Dinamo București/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  miercuri, 13 mai 2026

CS Dinamo București, campioana României la handbal masculin, a anunțat un nou transfer pentru următorul sezon. Coordonatorul de joc Andraz Makuc (23 de ani) va juca până în 2029 pentru gruparea din Ștefan cel Mare.

CS Dinamo București a început pregătirile pentru următoarea stagiune și, mai întâi, și-a asigurat serviciile pivotului portughez Victor Iturriza, care a revenit în Europa după un sezon petrecut în Kuweit, la Al Kuwait SC.

Andraz Makuc, vedeta campionatului Sloveniei, a semnat cu Dinamo București

Al doilea handbalist anunțat de „dulăi” este tânărul Andraz Makuc, văzut drept unul din cei mai promițători sloveni din noua generație. El a semnat în 2024 cu RK Celje, trupă cunoscută pentru dezvoltarea tinerilor handbaliști.


Makuc a jucat foarte bine în țara sa natală, fiind unul din cei mai buni handbaliști ai campionatului, cu 188 de goluri în 26 de meciuri. De asemenea, el a evoluat alături de RK Celje în EHF European Cup și a înscris 47 de goluri.

Potrivit paginii oficiale a lui Dinamo, Makuc, care a semnat un contract pe 3 ani, „s-a remarcat prin viziunea în joc, viteza de execuție și eficiența în atac, fiind un handbalist capabil să facă diferența atât prin goluri, cât și prin modul în care își pune echipa în valoare”.

Andraz este fratele lui Domen Makuc, care joacă din 2020 la FC Barcelona, fiind triplu câștigător al Ligii Campionilor. În actuala stagiune a Ligii Campionilor, Domen a înscris 44 de goluri, fiind al 6-lea cel mai bun marcator al catalanilor.

Frații Makuc joacă împreună în naționala de handbal a Sloveniei, care s-a calificat la Campionatul Mondial din 2027.


„A fost un sentiment grozav când am auzit că voi veni aici (n.r. la națională). Sunt foarte fericit că am privilegiul de a fi aici împreună cu fratele meu. Amândoi ne bucurăm. Acum, după ce am mai avansat în vârstă, e important pentru noi să petrecem timp împreună și să avem un timp bun”, a declarat Andraz în ianuarie 2026, într-un interviu pentru EHF.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.