FC Hermannstadt a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că a activat clauza de cumpărare pentru Ioan Bârstan, fotbalist care a fost împrumutat în acest sezon de Superliga de la U Cluj.
În plină luptă pentru salvarea de la retrogradare, sibienii și-au asigurat serviciile fotbalistului de 21 de ani timp de trei sezoane.
FC Hermannstadt a rezolvat primul transfer, în plină luptă pentru salvarea de la retrogradare
„A.F.C.Hermannstadt a activat astăzi clauza de cumpărare a fotbalistului Ioan Bârstan, transferat astfel definitiv de la U Cluj Napoca. Bârstan a semnat un contract valabil pentru următoarele 3 sezoane la FCH. În prezent, tânărul nostru fotbalist se reface după operația suferită la genunchiul stâng. Îi suntem alături și avem mare, mare încredere în potențialul său!”, a fost comunicatul celor de la Hermannstadt de pe rețelele de socializare.
Ioan Bârstan nu a fost folosit prea mult în acest sezon de Superliga de sibieni. Fotbalistul a bifat doar două apariții pentru Hermannstadt și nu a avut nicio contribuție. S-a accidentat în duelul cu Csikszereda, scor 0-0 din play-out-ul Superligii și ar urma să fie apt de joc abia la iarnă, conform oradesibiu.ro.
Ioan Bârstan a ajuns la echipa a doua a celor de la CFR Cluj în 2020, iar în 2023 făcea pasul la echipa mare, dar era imediat trimis împrumut la Unirea Ungheni timp de doi ani. La revenirea din împrumut a fost luat de cei de la U Cluj și trimis direct la Hermannstadt.
Hermannstadt are probleme mari în clasament, iar sibienii sunt aproape de a juca în Liga 2. Hermannstadt este pe loc de baraj în acest moment și nu mai poate evita barajul, dar poate pica și la retrogradare directă. Toate cele 4 meciuri decisive din play-out se joacă simultan, luni, 18 mai, de la ora 20:30. Hermannstadt va juca cu FCSB.
Scenariile:
Dacă Slobozia câștigă cu UTA Arad, Hermannstadt retrogradează direct, indiferent de rezultatul ei, și Slobozia merge la baraj;
Dacă Slobozia remizează cu UTA Arad, atunci Hermannstadt trebuie să câștige obligatoriu cu FCSB pentru a nu retrograda direct;
Dacă Slobozia pierde atunci ialomițenii retrogradează direct dacă Hermannstadt face egal sau câștigă cu FCSB. Cu eșec, Slobozia se menține în Superliga doar dacă și Hermannstadt, la rândul ei, pierde cu FCSB.
{{text}}