Arne Slot (47 de ani), antrenorul lui Liverpool, s-a declarat dezamăgit de prestația echipei sale după o nouă înfrângere în deplasare, 2-4 cu Aston Villa.
După sezonul de debut în care a cucerit titlul în Premier League, Arne Slot i-a înfuriat în repetate rânduri pe suporterii lui Liverpool în această stagiune pentru deciziile tactice și meciurile dezamăgitoare făcute de „cormorani”.
Arne Slot, după ce Liverpool a pierdut un nou meci în deplasare: „Nu este prima dată în acest sezon”
„După 2-1, meciul ne-a scăpat printre degete. Înainte de asta, cred că am început bine în primele 10 minute ale reprizei secunde, după care am controlat jocul, fără însă a crea ocazii. Dar nu este prima dată în acest sezon.
La 1-1, am fost aproape să preluăm conducerea cu 2-1, iar apoi modul în care am primit golul de 2-1 este ceva ce nu ni s-a mai întâmplat până acum în acest sezon.
În acest sezon am primit multe goluri la care cu greu ai crede, dacă nu le-ai trăi, și exact asta s-a întâmplat astăzi. După aceea, Villa a fost echipa mai bună și meciul ne-a scăpat.
Nu este vorba despre mine sau despre cât de dezamăgit sunt. Este dezamăgitor pentru toți cei implicați în club: jucători, staff și, mai ales, pentru fani.
Este dezamăgitor pentru fotbaliștii care au revenit în joc, iar în fotbal se poate întâmpla să aluneci (n.r. referitor la Dominik Szoboszlai), dar este atât de păcat. Probabil că face parte din sezonul nostru. Știm ce trebuie să facem săptămâna viitoare”, a declarat Arne Slot, potrivit sportal.bg.
Aceasta a fost a opta înfrângere în deplasare pentru Liverpool în acest sezon, echipa înregistrând astfel cea mai slabă performanță departe de casă din ultimii 14 ani.
„În principiu, echipele întâmpină mai multe dificultăți în deplasare, dar pentru o echipă de top ca a noastră, acestea sunt prea multe înfrângeri și puncte pierdute.
Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că golurile pe care le primim sunt, în general, prea ușoare. Avem șanse, dar în acest sezon nu suntem la fel de eficienți în finalizare cum am fost în cel precedent.
Nu ajută nici faptul că Isak aproape că nu a jucat pentru noi sau că Ekitike nu a fost disponibil. Aceasta este situația. Ne concentrăm în totalitate pe meciul cu Brentford de săptămâna viitoare”, a adăugat tehnicianul.
{{text}}