Fostul mare portar Florin Prunea (57 de ani) a vorbit despre meciul Craiova - U Cluj, care se va disputa duminică, de la 20:30, la finalul căruia oltenii pot cuceri titlul în Superliga.
Înaintea meciului de pe „Oblemenco”, Florin Prunea a spus că presiunea mai mare este pe echipa lui Filipe Coelho, iar acest lucru poate reprezenta un avantaj pentru cei de la U Cluj.
Consideră că ardelenii au jucat mai bine în repriza a doua a finalei Cupei României, chiar dacă oltenii au câștigat trofeul.
Florin Prunea: „La U Cluj este o poveste frumoasă, nu au presiune”
„Filipe Coelho este un antrenor care a adus liniște. Craiova este o echipă renăscută din suferința aia de la Atena.
Acolo a fost un șoc puternic. Dar asta a arătat tăria clubului, din punctul meu de vedere. Nu au cedat. Semnalul care a venit de sus, de la primul om și până la ultimul, a fost unul foarte clar.
Atunci, chestia aia te putea doborî. Nu a fost așa, din contră. S-au adunat și au mers mai departe.
Dar nu aș sări peste repriza a doua din finala Cupei, în care U Cluj a jucat mai bine decât Craiova. Să ne amintim de ocazia lui Mendy, care, dacă marca, putea decide meciul.
La U Cluj este o poveste frumoasă, nu au presiune. Nimeni nu se aștepta ca U Cluj să joace o finală de campionat. Dar gândiți-vă ce va fi dincolo, dacă nu va ieși cum își doresc. Văd o presiune foarte mare, cum nu a fost demult”, a spus Florin Prunea, conform digisport.ro.
Craiova e lider, cu 46 de puncte, în timp ce U Cluj se clasează pe doi, cu 45.
{{text}}