Florinel Coman (28 de ani), actualul jucător al celor de la Al-Gharafa, a fost prezent la baza din Berceni a campioanei României, FCSB, unde s-a antrenat alături de foștii colegi cu care a cucerit titlul în Superligă.
Extrema a revenit în țară pentru a-și menține condiția fizică, profitând de pauza competițională din Qatar.
VIDEO. Florinel Coman, din nou în tricoul FCSB
FCSB a publicat pe rețelele de socializare un clip video de la antrenamentul echipei, în care apare și Florinel Coman, iar mesajul transmis de club a atras imediat atenția fanilor.
„Florinel Coman și-a revăzut foștii colegi, profitând de pauza competițională din prima ligă a Qatarului. Some things never change” (n.r. „Unele lucruri nu se schimbă niciodată”), au transmis cei de la FCSB.
În urmă cu câteva zile, Mihai Stoica, oficialul campioanei României, a explicat că nu există negocieri concrete pentru revenirea lui Florinel Coman la echipă, însă a lăsat de înțeles că internaționalul român ar fi primit imediat înapoi.
„Nu am discutat absolut nimic. Florinel are un agent cu foarte, foarte multe relații și oricând e binevenit. Ne e dor de el. Dar nu știu dacă Florinel poate să plece, mai ales că el încă are contract. Dar când ai 2.000.000 de luat, ce faci, le lași ca să vii pe 200.000 de euro?”, a declarat Mihai Stoica.
Relația dintre Florinel Coman și FCSB a rămas una extrem de apropiată și după transferul în Qatar. Ori de câte ori programul competițional îi permite, internaționalul român revine în țară și asistă la meciurile roș-albaștrilor.
De altfel, Coman a fost surprins de mai multe ori în loja campioanei, alături de oficialii clubului, afișând fără rețineri însemnele FCSB.
Ce se întâmplă cu Florinel Coman la Al-Gharafa
Transferat la Al-Gharafa în vara lui 2024, Florinel Coman nu traversează cea mai bună perioadă a carierei. În actualul sezon, atacantul a bifat 25 de meciuri în toate competițiile, reușind 3 goluri și o pasă decisivă.
Mai mult, românul a fost rezervă neutilizată în ultimele trei partide ale echipei sale. Ultima apariție pe teren a venit pe 27 aprilie, în duelul cu Al Shahaniya, când a intrat pe teren în minutul 86.
FCSB l-a transferat pe Coman în vara lui 2017, de la Viitorul, în schimbul a 3 milioane de euro. În tricoul roș-albastru, extrema a adunat 233 de meciuri, 63 de goluri și a câștigat titlul de campion al României.
{{text}}