Inter Milano, echipa antrenată de Cristi Chivu, a remizat cu Verona, scor 1-1, în runda cu numărul 37 din Serie A. Echipa românului a primit trofeul de campion la finalul meciului.
După ce toți jucătorii lui Inter au ieșit de pe tunel și au urcat pe scenă, a venit și rândul lui Cristi Chivu. Spectatorii de pe „San Siro” au „înnebunit” în momentul în care l-au văzut pe român ieșind de pe tunel și au început să îi strige numele la îndemnul crainicului.
Antrenorul a primit medalia de campion, a fost felicitat de către președintele Giuseppe Marrota, apoi s-a dus lângă jucători și a venit și mult așteptatul trofeu.
Atmosferă de sărbătoare la Milano în meciul împotriva echipei care era deja retrogradată în Serie B. Fotbaliștii lui Chivu știau că vor primi trofeul de campioni imediat după fluierul final și vor porni alături de fani spre Piazza Duomo.
VIDEO. Petrecerea de titlu a lui Inter
Astfel, au părut că au intrat mai relaxați în meci, iar prima ocazie a venit abia în minutul 43, când Mkhitaryan a ajuns în poziție de unu la unu cu portarul, însă nu a reușit să înscrie.
Băieții lui Chivu au deschis scorul imediat după pauză, când Bony a reulat cu capul după o centrare venită din corner. Mingea a fost deviată de Edmundsson și a intrat în plasă.
Gazdele au ratat mai multe ocazii importante în actul secund, cea mai mare semnată de Mosconi. Tânărul atacant român Ioan Vermeșan a intrat în minutul 84, iar imediat după a reușit o acțiune frumoasă și a încercat poarta din marginea careului. Mingea a trecut puțin pe lângă.
Ocaziile s-au răzbunat în minutul 90+1, când Bowie l-a învins pe Sommer și a stabilit scorul final.
FINAL » Inter - Verona 1-1
Au marcat: Edmundsson (47, autogol) / Bowie (90+1)
Inter - Verona » Echipele de start
Inter (3-5-2): Sommer - de Vrij, Acerbi, Augusto - Henrique, Diouf, Sucic, Mkhitaryan, Darmian - Bonny, L. Martinez
Rezerve: J. Martinez, Di Gennaro - Akanji, Barella, Bastoni, Bisseck, Calhanoglu, Cocchi, Dimarco, Dumfries, Esposito, Frattesi, Mosconi, M. Thuram, Zielinski
Antrenor: Cristi Chivu
Verona (3-5-1-1): Montipo - Edmundsson, Nelsson, Valentini - Belghali, Lovric, Gagliardini, Bernede, Frese - Suslov - Bowie
Rezerve: Toniolo, Perilli - Ajayi, Akpa Akpro, Al Musrati, Bella-Kotchap, Bradaric, Cham, Harroui, Isaac, Lirola, Niasse, Sarr, Slotsager, Vermeșan
Antrenor: Paolo Sammarco
Mașinăria ofensivă a lui Chivu continuă să impresioneze
Inter Milan traversează unul dintre cele mai bune sezoane din ultimele decenii. După cucerirea celui de-al 21-lea titlu din Serie A, formația lui Cristi Chivu a adăugat în această săptămână și Cupa Italiei în vitrina clubului, după victoria cu 2-0 împotriva lui Lazio chiar pe „Stadio Olimpico”.
Inter reușește astfel primul event intern după sezonul 2009/10, atunci când echipa pregătită de Jose Mourinho cucerea istoricul „triplu”. Actualul antrenor al milanezilor, Cristi Chivu, făcea parte atunci din lotul care domina Europa, iar acum românul scrie istorie și din postura de tehnician, încă din primul sezon pe banca lui Inter.
Inter vine după o serie impresionantă de rezultate și a marcat cel puțin două goluri în fiecare dintre ultimele opt meciuri oficiale.
În Serie A, milanezii au înscris minimum două goluri în 26 dintre cele 36 de partide disputate și au ajuns la 27 de victorii în campionat. Cu două etape rămase, „nerazzurrii” mai pot egala a doua cea mai bună performanță din istoria clubului într-un sezon de Serie A.
În plus, forma de pe teren propriu împotriva Veronei este una zdrobitoare. Inter a câștigat ultimele opt confruntări directe disputate pe „San Siro” și nu a mai pierdut cu Hellas în campionat de 29 de meciuri.
Verona, deja retrogradată în Serie B
De partea cealaltă, Hellas Verona vine la Milano fără miză reală. Retrogradarea a fost confirmată încă de la finalul lunii trecute, după un sezon extrem de slab pentru formația gialloblu. Verona a obținut doar două puncte în ultimele opt etape și a marcat de numai două ori în această perioadă.
Echipa pregătită interimar de Paolo Sammarco are mari probleme ofensive și a rămas fără gol marcat în 19 partide de campionat în acest sezon, fiind aproape de egalarea unui record negativ al clubului stabilit în 1989.
Gift Orban, golgheterul echipei cu șapte reușite, este exclus din lot din motive disciplinare, astfel că atacul oaspeților va fi condus de scoțianul Kieron Bowie, autorul ultimelor trei goluri marcate de Verona în Serie A.
Lautaro Martiez vrea titlul de golgheter
Cristi Chivu ar putea face mai multe schimbări după finala Cupei Italiei și după petrecerea care a urmat triumfului de la Roma.
Singurul absent important pentru Inter este Hakan Calhanoglu, accidentat la coapsă.
În schimb, Lautaro Martinez este anunțat titular, argentinianul având un avantaj de patru goluri în clasamentul golgheterilor din Serie A și fiind foarte aproape de titlul de „cel mai bun marcator” al campionatului.
Federico Dimarco traversează și el un sezon excelent. Fundașul italian a depășit recent recordul lui Luis Figo pentru cele mai multe ocazii create într-un sezon de Serie A pentru Inter în ultimii 20 de ani.
Ultimul eșec al lui Inter a venit în Derby della Madonnina, în urmă cu mai bine de două luni, iar campioana Italiei pornește mare favorită și în duelul cu Verona.
{{text}}