Oana Manea (41 de ani), fostul pivot al lui CSM București și al naționalei feminine de handbal a României, crede că echipa Bojanei Popovic poate să se descurce excelent la Final 4-ul Ligii Campionilor de la Budapesta.
După o pauză de 8 ani, CSM București s-a calificat din nou în Final 4-ul Ligii Campionilor, iar sâmbătă, 6 iunie, se va duela cu Metz (Franța) pentru un loc în finala competiției. În cealaltă semifinală, Gyor (Ungaria) joacă împotriva lui Brest (Franța).
Oana Manea, înainte de Final 4-ul Ligii Campionilor: „Cred că pot învinge, pot trece peste orice”
Cu 3 săptămâni înainte de Final 4, Oana Manea, handbalistă legendară a României, a evaluat șansele lui CSM București de a câștiga trofeul. În 2016, când „tigroaicele” și-au adjudecat Liga Campionilor, ea făcea parte din lot.
„Îmi doresc foarte mult pentru fete, pentru club. Mă gândesc că poate binele vine din altă parte, dacă nu au câştigat campionatul şi nici Cupa, poate asta e şansa lor să câştige Liga Campionilor. Nu vreau să dau un pronostic, poate e o superstiţie”, a declarat Manea, citată de as.ro.
„O să fie altceva, niciun meci nu seamănă cu celălalt. Ţine doar de ele şi de dorinţa lor, şi-au dorit foarte mult să ajungă în Final Four, sunt jucătoare care…de exemplu Omoregie, e de atâţia ani şi nu a reuşit să se califice. Îşi doresc foarte mult, dar totul ţine de ele, o să fie un meci foarte greu. Dacă vor fi la fel de motivate cum au fost la meciul cu Esbjerg, cred că pot învinge, pot trece peste orice”, a adăugat fostul căpitan al naționalei.
Pe plan intern, CSM București a avut parte de un sezon complicat, fiind șanse uriașe să rămână fără trofeu. Trupa Bojanei Popovic a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei României și, în campionat, Gloria Bistrița este favorită la titlu, mai ales după victoria de sâmbătă, de pe terenul lui CSM Corona Brașov.
În schimb, pe plan extern, CSM București a impresionat, a trecut într-un final de „balaurul” Esbjerg și s-a calificat în Final 4, sperând să atingă din nou performanța din 2016.
{{text}}