Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Flavius Stoican s-a făcut de râs în conferință: „Au marcat două goluri etapa trecută, cu Gaz Metan Mediaș”

Flavius Stoican, antrenorul celor de la Farul Constanța

Articol de Ionuţ Coman, Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 17 mai 2026

Flavius Stoican (49 de ani), antrenorul Farului, a comis-o la conferința de presă premergătoare meciului cu Metaloglobus, care se va juca luni, 18 mai, de la 20:30, în ultima etapă play-out-ului din Superliga.

Cei de la Farul au mare nevoie de o victorie împotriva echipei care a retrogradat deja în eșalonul secund pentru a fi siguri că vor rămâne în Superliga fără să joace barajul.

Flavius Stoican a comis o gafă în momentul în care vorbea despre Metaloglobus. A spus că adversara de luni a întâlnit-o etapa trecută pe Gaz Metan Mediaș, echipă care a retrogradat din Superliga în anul 2022, după ce a intrat în colaps financiar. În realitate, Metaloglobus a remizat cu Hermannstadt, scor 2-2, în ultimul meci.

VIDEO. Flavius Stoican a gafat la conferință: „Metaloglobus a marcat două goluri cu Gaz Metan Mediaș”


„Va fi o partidă importantă, cu siguranță. Sperăm să fim foarte focusați încă de la primul fluier. Este foarte important acest meci pentru a nu merge la baraj. Suntem foarte atenți la ce se întâmplă în celelalte partide, dar gândul nostru este să terminăm învingători, chiar dacă întâlnim o echipă cu jucători periculoși.

Am vizionat meciurile pe care le-au disputat, au făcut partide bune. Chiar în ultima partidă, cu Gaz Metan Mediaș, au reușit să marcheze două goluri. Au avut o evoluție foarte bună și la Galați, spre final au plecat doar cu un punct, e o echipă care joacă fotbal.

Nu au nimic de pierdut, important este ce arătăm noi pe teren, trebuie să dăm totul. Dacă avem o evoluție foarte bună, cred că se va șterge puțin din supărarea oamenilor care și-au pus speranțele în această echipă.

Poate fi finala campionatului. Trebuie să fim încrezători că putem rămâne în Liga 1 fără să mai jucăm la baraj”, a spus Flavius Stoican, la conferința de presă.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.