Irina Begu (35 de ani, 184 WTA) și Miriam Bulgaru (27 de ani, 223 WTA) sunt cele două jucătoare din România care sunt pe tabloul de calificări la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al sezonului.
Cea mai importantă competiție a sezonului de zgură, turneul de Grand Slam de la Paris, debutează luni cu meciurile din calificări, urmând ca duminică să înceapă și cele de pe tablourile principale. În faza preliminară, România are două reprezentante, pe Irina Begu și Miriam Bulgaru. Româncele au nevoie de trei victorii pentru a urca pe grila principală.
Begu se află la doar al treilea turneu al sezonului, ea revenind în 2026 după o pauză de nouă luni. Ea a anunțat anul trecut, după ce s-a impus pe zgura de la Iași, că va sta o perioadă departe de tenis.
A jucat în primul tur la Madrid, unde a fost învinsă de Laura Siegemund cu 6-4, 6-0, apoi în primul tur al calificărilor la Roma, unde a cedat în fața Anastasiei Potapova cu 1-6, 5-7. „Nu a fost o decizie ușoară după Iași și pentru că atunci când câștigi un turneu, evident că poți să mergi mai departe și să spui: «E OK, merg lucrurile și așa». Însă nu mă simțeam bine, sănătatea nu era în cea mai bună perioadă și atunci mi-am luat timpul necesar.
În momentul în care am început, după tratament, după tot felul de analize, la începutul anului am luat această decizie, mai mult să încep să fac pregătire, să intru într-un ritm de a mă simți eu bine cu mine. În momentul în care a fost această decizie de a încerca să revin pe terenul de tenis, mă bucur că a ieșit. E o muncă și trebuie să depun mult efort acum ca să revin la un nivel cât mai înalt”, spunea Irina Begu pentru GSP.ro la Madrid.
Irina Begu, a treia oară în calificări la Roland Garros
Aflată pentru a treia oară pe tabloul de calificări, după 2009 și 2014, când nu le-a depășit, Irina o va întâlni luni, în primul tur, pe bulgăroaica Elizara Yaneva (19 ani, 224 WTA). Partida dintre cele două va fi a doua pe Terenul 3 din complexul de la Porte d’Auteuil.
Românca a jucat de 14 ori pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Paris, cel mai bun rezultat al său fiind atingerea optimilor de finală în 2016 și 2022.
Miriam Bulgaru se va duela, tot luni, cu chinezoaica Hanyu Guo (27 de ani, 167 WTA), ea urmând să joace pentru a treia oară în calificări la Roland Garros. Nu a reușit până acum să urce pe tabloul principal. Meciul dintre Bulgaru și Guo este primul de pe Terenul 8.
Pe tabloul principal la Paris sunt direct calificate Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse.
{{text}}