International   •   Campionate   •   LA LIGA

Sezon istoric pentru Barcelona » Prima echipă care realizează această performanță în actualul format din La Liga

Barcelona a terminat sezonul cu 19 victorii din 19 partide disputate pe teren propriu / foto: Imago Images

Articol de Mihai Șovei   —  luni, 18 mai 2026

Prin victoria cu 3-1 împotriva lui Real Betis, în ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon de La Liga, Barcelona, proaspăt încoronată campioană a Spaniei, a încheiat stagiunea cu un bilanț perfect acasă: 19 victorii din 19 partide disputate pe teren propriu.

Catalanii egalează astfel o performanță reușită de club în sezonul 1959/60, când în campionat participau doar 16 echipe.

Barcelona a terminat sezonul cu 19 victorii din 19 partide disputate pe teren propriu

O „dublă” a lui Raphinha (minutele 27 și 61) și o execuție de excepție a lui Joao Cancelo (minutul 73) au ajutat Barcelona să ajungă la 94 de puncte în clasament, cu o singură etapă rămasă de disputat.


Acest rezultat marchează o realizare istorică în La Liga, Barcelona devenind primul club, într-un format cu 20 de echipe, care înregistrează un procentaj de 100% de victorii pe teren propriu de-a lungul celor 19 meciuri. Cel mai recent exemplu de parcurs perfect acasă în prima ligă spaniolă fusese stabilit de Real Madrid în sezonul 1985/86, doar că atunci evoluau 18 echipe.

Barcelona a mai avut un sezon fără înfrângere pe Camp Nou în stagiunea 2016/17, sub comanda lui Ernesto Valverde, însă atunci a înregistrat și trei rezultate de egalitate, iar Real Madrid a fost campioana acelui an.

Este o performanță extrem de rară în fotbalul european. În cele mai importante cinci campionate de pe continent, celelalte cazuri de echipe care au câștigat toate meciurile de acasă sunt doar trei:

  • Saint-Etienne (în sezonul 1974-75 din Ligue 1, o competiție cu 20 de echipe)

  • Sunderland (în sezonul 1891/92 din First Division, un campionat cu 14 echipe)

  • Juventus (în sezonul 2013/14 din Serie A, cu 20 de echipe)

  • O astfel de performanță nu a fost niciodată realizată în Bundesliga


Pentru Barcelona, acesta este al cincilea sezon din istorie în care încheie cu toate meciurile câștigate pe teren propriu, după cele din 1948/49, 1952/53, 1958/59 și 1959/60.

Lista antrenorilor și sezoanele în care Barcelona încheie fără înfrângere pe teren propriu / foto: fcbarcelona.com

Barcelona va juca ultimul meci al sezonului sâmbătă, 23 mai, de la ora 22:00, pe terenul lui Valencia.

Clasamentul din La Liga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.