Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Lovitură uriașă! Carlos Alcaraz a anunțat că NU participă nici la Wimbledon » Cum a motivat

Carlos Alcaraz, Wimbledon/Foto: Getty Images

Articol de Cosmin Nistor   —  marţi, 19 mai 2026

Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 2 ATP) a anunțat marți după-amiază că nu va participa la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, din cauza problemelor medicale care încă nu îi permit să revină.

Postarea spaniolului vine la mai puțin de o lună după ce anunțase că va rata și Roland Garros, din cauza accidentării la încheietura mâinii drepte.

Carlos Alcaraz nu va participa la Wimbledon

Anunțul a fost făcut chiar de Alcaraz, printr-o postare publicată pe pagina sa de Instagram, în care a explicat că recuperarea decurge bine, însă nu este suficient de avansată pentru a putea concura la cel mai înalt nivel.


Recuperarea mea decurge bine și mă simt mult mai bine, dar, din păcate, încă nu sunt pregătit să concurez, motiv pentru care trebuie să mă retrag de la turneul pe iarbă de la Queen's și de la Wimbledon.

Acestea sunt două turnee cu adevărat speciale pentru mine și îmi vor lipsi enorm. Continui să lucrez pentru a reveni cât mai curând!”, a transmis Carlos Alcaraz.

Carlos Alcaraz nu a putut participa nici la Roland Garros

Problemele medicale ale spaniolului au început după accidentarea severă la încheietura mâinii drepte, suferită la turneul de la Barcelona Open. Din cauza acesteia, Alcaraz a fost nevoit să rateze turnee importante precum Madrid Open, Italian Open și Roland Garros.


Ultima partidă disputată de tenismenul spaniol a avut loc pe 14 aprilie, la Barcelona Open, în runda inaugurală a competiției. Alcaraz l-a învins atunci în două seturi pe Otto Virtanen, scor 6-4, 6-2, însă durerile la încheietura mâinii drepte s-au accentuat în timpul meciului.

O zi mai târziu, ibericul a fost nevoit să declare forfait înaintea duelului cu Tomas Machac și s-a retras definitiv din turneu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.