International   •   Stranieri   •   AL-AIN

„Omis” de Gică Hagi la echipa națională, Adrian Șut a cucerit al doilea trofeu în Emiratele Arabe Unite

Adrian Șut / foto: instagram @sutadrian

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 23 mai 2026

Adrian Șut (27 de ani), fostul mijlocaș de la FCSB, a câștigat al troilea trofeu cu Al-Ain, Cupa Președintelui, după ce în urmă cu două săptămâni a cucerit titlul în campionatul Emiratelor Arabe Unite.

În finala cupei, Șut a fost introdus pe teren abia în minutele de prelungire, iar echipa sa a obținut victoria cu scorul de 4-1 în fața lui Al-Jazira.

Cu 8 selecții de-a lungul carierei la prima reprezentativă a României, Adrian Șut a fost omis de selecționerul Gică Hagi la convocările pentru meciurile amicale cu Georgia și Țara Galilor, care se vor disputa în luna iunie.

Adrian Șut a câștigat al doilea trofeu cu Al-Ain


Adrian Șut a început ca rezervă finala Cupei Președintelui. Al-Jazira a deschis scorul rapid, în minutul 11, prin Nabil Fekir, fostul jucător al lui Olympique Lyon.

Al-Ain a restabilit egalitatea doar 4 minute mai târziu, prin Soufiane Rahimi, servit ideal de Kaku. Același scenariu, cu Rahimi marcator și Kaku pasator decisiv, s-a repetat 5 minute mai târziu, iar Abdoul Traore a dus scorul la 3-1 în minutul 44.

Adrian Șut a fost introdus pe teren în minutul 90+2, în locul lui Kaku, iar două minute mai târziu, Erik Menezes stabilea scorul final, 4-1 în favoarea lui Al-Ain.

Adrian Șut, pe picior de plecare de la Al-Ain


Transferat în această iarnă de la FCSB pentru suma de 1,5 milioane de euro, Adrian Șut a bifat 11 apariții pentru Al-Ain în campionatul Emiratelor Arabe Unite, reușind să marcheze un gol în victoria cu Bani Yas, scor 3-2, pe 22 februarie.

În total, Șut a bifat 15 meciuri pentru Al-Ain, la cele de campionat adăugându-se unul în Cupa Ligii și 3 în Cupa Președintelui.

Deși este de doar câteva luni la Al-Ain, Adrian Șut nu a convins în Emiratele Arabe Unite, iar în această vară ar putea schimba campionatului.

Exită și varianta ca Adrian Șut să revină la FCSB, după ce Gigi Becali și-a expirmat interesul de a-l aduce înapoi: „Șut… Am auzit că pe acolo acum în vară… Îl luăm înapoi, ce să facem? Nu prea s-a acomodat. Dirija bine jocul, dar vreau unul mai rapid, mai agresiv”.

Adrian Șut a bifat la FCSB 212 meciuri oficiale, timp în care a marcat 16 goluri. În cei 5 ani și jumătate petrecuți la club, mijlocașul a cucerit două titluri în Superliga și două Supercupe ale României.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.