Alexandru Ișfan (26 de ani), atacantul celor de la Farul, a vorbit la finalul meciului cu Chindia, scor 3-3, din barajul pentru menținerea/promovarea în Superliga.
Alexandru Ișfan a făcut 2-1 cu un gol superb, reușit în minutul 58, însă a și ratat alte ocazii foarte mari, la fel ca în precedentele partide.
Alexandru Ișfan: „Am ratat foarte mult, inclusiv eu”
„Nu avem ce să facem, trebuie să ne asumăm și să mergem mai departe. A fost foarte intens. Eu, personal, am avut și astăzi două șanse foarte mari, la fel și meciul trecut, la fel acum trei etape. Trebuie să facem ceva să marcăm mai mult, inclusiv eu.
Nu am apucat să revăd golul, mă bucur că am marcat, dar nu atât de mult, pentru că nu am câștigat. Astfel de faze trebuie să ne dorim să avem meci de meci, ne considerăm jucători importanți și trebuie să demonstrăm asta la fiecare partidă.
Nu vreau să fie ca o compensație faptul că am marcat, vreau să profit de șansele pe care le am. Meci de meci îmi creez ocazii și trebuia să am mult mai multe goluri. Clar, și echipa avea mai multe puncte și poate nu mai era în situația asta.
Eu am jucat baraje, am pierdut, am câștigat, e presiune. Ne-au dat gol primii, au pus presiune pe noi. E bine că nu am pierdut, iar la Constanța trebuie să dăm totul. Am tot zis că mai sunt șanse, acum chiar e ultima”, a spus Alexandru Ișfan, la Prima Sport.
VIDEO. Chindia Târgoviște - Farul Constanța » Pesic oferă ratarea deceniului iar un minut mai târziu marcheză pentru 3-2
Sursă video: Prima Sport 1
{{text}}