Ilie Stan (58 de ani), fost antrenor al FCSB în perioada 2011-2012, a comentat numirea lui Marius Baciu pe banca roș-albaștrilor și s-a declarat surprins de numărul mare de schimbări de antrenori din acest sezon.
Marius Baciu este deja al patrulea tehnician al fostei campioane în actuala stagiune, după Elias Charalambous, Mirel Rădoi și Lucian Filip.
Ilie Stan, despre venirea lui Marius Baciu la FCSB: „M-am bucurat de faptul că este stelist”
Fostul tehnician la FCSB și jucător al Stelei consideră că experiența lui Baciu poate reprezenta un semn de întrebare, însă spune că este un lucru pozitiv faptul că pe bancă a ajuns un fost stelist.
„Nu e normal să aibă atâția antrenori într-un sezon, vorbim de FCSB. Sincer, m-am bucurat de faptul că este român și stelist. De asta am zis că este o alegere bună, însă mai puțin din punct de vedere al experienței. Mă abțin să-l caracterizez pe Baciu din punct de vedere profesional.
Profesia noastră de antrenor presupune ca, în momentul în care vii la sfârșitul unui sezon, să fie greu să echilibrezi lucrurile din toate punctele de vedere”, a declarat Ilie Stan la Digi Sport Matinal.
Ilie Stan în perioada de la FCSB, foto: GSP.roMarius Baciu, șase sezoane în tricoul Stelei
Ilie Stan și Marius Baciu nu au fost colegi la Steaua. Stan a evoluat pentru formația roș-albastră între 1987 și 1995, apoi foarte puțin în 1997, în timp ce Baciu a ajuns în Ghencea în 1996 și a rămas până în 2002.
Baciu a bifat 140 de meciuri în campionat pentru Steaua și a înscris 8 goluri, deși evolua pe un post defensiv.
În tricoul roș-albastru, fundașul a cucerit trei titluri de campion al României (1996-1997, 1997-1998 și 2000-2001), dar și o Cupă a României, în 1999.
În 2002, relația sa cu clubul s-a deteriorat după ce a refuzat prelungirea contractului, fiind trimis la echipa secundă înaintea transferului în Franța, la Lille.
{{text}}