Fotbal   •   Liga 1   •   Craiova

Universitatea Craiova, aproape să rezolve prima mutare pentru această vară: „Suntem pe drumul cel bun!”

Assad Al-Hamlawi, Ștefan Baiaram și Adi Rus în Craiova - Rapid, etapa 5 play-off // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Robert Vîrdol   —  duminică, 24 mai 2026

Contractul lui Adrian Rus (30 de ani) cu Universitatea Craiova se încheie în curând, însă, cel mai probabil, acesta va semna prelungirea cu oltenii în perioada următoare. Fundașul a fost dorit mereu de mai multe echipe, iar Gazeta Sporturilor a aflat că, în toamnă, atunci când a ajuns la formația din Bănie, el avea o propunere și din Qatar.

În actuala stagiune, fundașul a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova și a reușit să cucerească alături de olteni eventul.

Mihai Rotaru a anunțat că negociază prelungirea contractului cu Adrian Rus

Tratativele cu Adrian Rus au ajuns pe final, iar Universitatea Craiova negociază deja prelungirea contractului cu fotbalistul. Mihai Rotaru a oferit mai multe detalii despre situația actuală dintre fotbalist și club.


„Sunt optimist totuși. Mâine (n.r. azi) ne întâlnim cu impresarul. Suntem pe drumul cel bun, dar nu pot să știu niciodată. Indiferent dacă ne înțelegem sau nu cu Adi, eu îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut aici și cred că a contribuit foarte mult la performanțele noastre”, a spus Mihai Rotaru la Fanatik.

În actuala stagiune de campionat, Adrian Rus a evoluat în 34 de meciuri pentru Universitatea Craiova, în toate competițiile, și a înscris de patru ori. Până să ajungă la Craiova, acesta a mai jucat pe la Balmajuvaros, Sepsi, Videoton, Pisa și Pafos, ultima experienă fiind în Italia cînd a reușit promovarea în Serie A.

Adrian Rus putea merge în Orientul Mijlociu

Adrian Rus în Universitatea Craiova - CFR Cluj, foto: Cristi Preda / GSP

Fotbalistul român și-a încheiat socotelile cu Pisa în vara trecută, iar echipele la care ar fi putut ajunge, în primă fază, au fost Sampdoria și FCSB. Gigi Becali a fost deranjat de comisionul pe care agentul său îl dorea, astfel că pista a rămas închisă. De cealaltă parte, cu Sampdoria nu s-a ajuns la o înțelegere, iar negocierile au picat.

În acea perioadă, mai mulți agenți intermediari au fost puși să-i caute o oportunitate în Qatar fotbalistului, dar nu s-a mai ajuns acolo. Adrian Rus a semnat cu Universitatea Craiova pe un sezon și a lăsat deoparte petrodolarii arabilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.