Doctrina lui Guardiola

”Fotbalul englez se pregătește să-i spună la revedere unui geniu”. Sunt niște ghilimele acolo, fiindcă această frază este dintr-un articol apărut în ediția de duminică a cotidianului ”Daily Mail”. Unul din multele texte dedicate antrenorului catalan în această perioadă când șederea sa printre britanici a ajuns la momentul despărțirii.

Duminica trecută, tot aici, scriam despre „Finalul lui Guardiola?”. Cu semn de întrebare. Era a doua zi după ce Manchester City câștiga Cupa Angliei, în finala cu Chelsea.

Astăzi, la 7 zile distanță așadar, semnul de întrebare e înlocuit de punct. Sau, poate, de un semn de exclamare, căci n-a fost neapărat această decizie una așteptată. Dar când a fost Guardiola omul deciziilor așteptate?

Într-un fel, momentul e ciudat. Probabil că cel mai indicat era să plece în vara lui 2023, după tripla istorică pentru City, a doua de fapt pentru el. Sau, eventual, în vara lui 2024, când devenise destul de clar că povestea de succes a acelei echipe nu poate merge mai departe.

Câteva luni mai târziu, atunci când ”cetățenii” traversau cea mai proastă perioadă din epoca Pep, iar Guardiola însuși cea mai proastă perioadă din carieră, cu eșecuri ce veneau unul după altul și parcă nu se mai opreau, în mintea lui a încolțit ideea că sezonul 2024-2025 va fi ultimul pe ”Etihad”.

A urmat însă un voiaj la Abu Dhabi, unde, iar asta începe deja să devină o informație certă, s-au pus bazele schimbărilor profunde din lotul lui City. Iar Guardiola n-avea cum să se autoexcludă din proiect.

Acum a făcut-o, chit că mulți sunt de părere că procesul încă nu s-a terminat și că ar mai fi fost nevoie de încă un an. În fapt, anul de contract pe care-l mai avea.

Doar că Pep a gândit altfel. Ca de foarte multe ori pe parcursul carierei lui. Dacă decizia va fi bună pentru club ne vom lămuri în lunile următoare. Nu întotdeauna ideile lui au și funcționat, pe cât de revoluționare au fost ele.

A gândit că e momentul potrivit, că înlocuitorul e pregătit și că 10 ani, care oricum sunt mulți, reprezintă o bornă numai bună pentru despărțire. Așa că, ”that's it”, cum ar spune englezii.

Schimbarea fotbalului englez

Ajunși iată la momentul bilanțului, se poate spune un lucru cât se poate de clar. Iar britanicii sunt primii care o recunosc. Guardiola a schimbat fotbalul englez în asemenea măsură încât va trebui să treacă ani mulți să ne dăm seama de realitatea asta.

Când a venit la City, s-a spus că ăsta e momentul de cotitură al carierei lui. Nu era un oarecare în 2016, marcase o epocă în Spania conducând o echipă despre care mulți spun că e cea mai bună din istoria acestui sport, revoluționase fotbalul german, contribuind din plin la titlul mondial câștigat de nemți în 2014.

Englezii au fost mereu reticenți atunci când era vorba de a importa filozofii de dincolo de Canalul Mânecii. Acum nu mai sunt, iar contribuția lui Pep aici e esențială. Fără prezența lui și, mai ales, fără reușitele lui, nume ca Arteta, Maresca, Unai Emery, Arne Slot, De Zerbi, Iraola, Oliver Glassner, Hurzeler, Ruben Amorim sau Ten Hag ar fi avut șanse mici să-și găsească un angajament, căci până la el toți străinii care veneau în Premier League aveau un nume cât de cât consacrat, fie că vorbim aici de Klopp, de Mourinho sau de Antonio Conte (Wenger nu intră în discuția asta).

Niciunul dintre ei n-a avut succesul lui Guardiola și nici impactul lui Guardiola, dar asta nu schimbă prea mult datele problemei. Acum, englezii nu doar că nu mai sunt reticenți, au devenit chiar prea deschiși la ideea de a importa.

De când Pep e la City, Anglia a schimbat 5 premieri, America l-a pus pe Trump, apoi l-a schimbat și-apoi l-a pus la loc, am trecut printr-o pandemie, prin războaie, am îmbătrânit cu toții.

În toată această perioadă, iar acum, dacă tot facem această discuție putem să o extindem și să includem aici și anii de la Barcelona și Bayern, de numele lui Guardiola se leagă o groază de inovații devenite azi obișnuințe în fotbal. În toți acești ani, Guardiola n-a fost doar un inovator, a impus o doctrină.

Una pe care, la rându-i o preluase de la Cruyff, dar pe care a știut s-o adapteze vremurilor. Ani la rândul, Guardiola a fost un model, pe care unii au încercat să-l copieze și să-l ducă mai departe, iar alții au căutat să i se opună radical.

Astăzi însă, pare-se că doctrina lui nu mai e chiar atât de tare la modă. Astăzi, reperul fotbalul cu succes la public, fotbalul la care se raportează toți iubitorii acestui sport, e dat de Luis Enrique, de Kompany, de Hansi Flick. Poate și de alții.

Cei trei au în comun o apropiere evidentă de stilul Guardiola, alături de care, într-un fel sau altul, au lucrat. Să fi înțeles Pep că e cazul să facă un pas înapoi? Să iasă din scenă, lăsând altora protagonismul de care el s-a bucurat? Să fie poate vorba de orgoliu, de a nu suporta ideea că nu mai e el acel ”guru” ale cărui învățăminte să fie urmate de toți? Sau poate e doar o retragere temporară, o perioadă de odihnă, de reașezare a bateriilor în perspectiva unei noi provocări?

Dar care să fie această provocare? Guardiola spune că o perioadă va sta deoparte. Așa a zis și Klopp și uite că deja au trecut doi ani. Viitorul e imprevizibil și nimeni nu știe ce poate aduce, astfel că, astăzi, la momentul acestui ”goodbye”, să ne bucurăm că am putut fi contemporani cu călătoria asta inițiatică pe care Pep ne-a propus-o tuturor.

Și-mi permit să închei cu o altă frază, dintr-un alt articol apărut în ”Times”: ”Acum, că se termină, realizăm cu toții că în această perioadă am fost în prezența unui savant al fotbalului”.