Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Gigi Becali a ajuns din nou în presa internațională: „Cel mai nebun club din România. Patronul excentric a decis...”

Ofri Arad, cu numărul 15 // foto: Imago Images

Articol de Cosmin Nistor   —  duminică, 24 mai 2026

Presa din Israel a scris pe larg despre situația lui Ofri Arad (27 de ani) la FCSB, după ce Gigi Becali s-a răzgândit în privința mijlocașului israelian și i-a oferit încă o șansă la formația roș-albastră.

Arad a fost titular în ultima etapă a sezonului, în înfrângerea cu Hermannstadt, scor 0-2, iar prestația sa pare să îl fi convins pe patronul FCSB să îl păstreze și pentru sezonul viitor.

Israelienii au descris perioada lui Ofri Arad la FCSB: „Patronul excentric a decis să îl păstreze”

Presa israeliană nu s-a abținut și a comentat în termeni duri situația traversată de Ofri Arad la FCSB și relația cu Gigi Becali.


După ce l-a criticat constant și l-a trecut pe linie moartă, patronul excentric de la Steaua București (n.r. FCSB), Gigi Becali, s-a răzgândit după un singur meci. Va reuși un mijlocaș israelian bogat să supraviețuiască la cel mai nebun club din România?

Doamnelor și domnilor, răsturnare de situație. Patronul excentric al Stelei București (n.r. FCSB), Gigi Becali, a decis să îl păstreze pe Ofri Arad la club.



În ciuda acestor lucruri, atunci când vine vorba despre Steaua București (n.r. FCSB) și Gigi Becali, totul este fluid și temporar. Arad a adunat doar 197 de minute în cinci meciuri, petrecând cea mai mare parte a timpului pe bancă sau în tribună, iar transferul său a fost considerat nereușit.



Ofri Arad câștigă 20.000 de euro pe lună la formația roș-albastră, unul dintre salariile importante din lot. El a ajuns liber de contract de la Kairat Almaty, iar mutarea i-a adus și o primă de instalare de 400.000 de euro.



- au scris cei de la Sport1 Israel

Ofri Arad, doar 5 meciuri în 5 luni la FCSB

Ofri Arad a evoluat 84 de minute în partida de la Sibiu, înainte de a fi schimbat. În total, israelianul a bifat doar 5 apariții pentru FCSB de la transferul realizat în ianuarie 2026.

Mijlocașul a ajuns liber de contract după despărțirea de Kairat Almaty și a semnat cu FCSB până în vara lui 2028. Totuși, perioada de adaptare și faptul că nu mai jucase din noiembrie 2025 i-au afectat începutul în România.


Până acum, Arad nu s-a impus ca titular și a fost criticat în mai multe rânduri de Gigi Becali, care a lăsat să se înțeleagă că fotbalistul ar putea pleca în vară. Totuși, după meciul cu Hermannstadt, patronul FCSB și-ar fi schimbat poziția.

Înainte să ajungă la FCSB, Ofri Arad a atras atenția în UEFA Champions League. Pe 5 noiembrie 2025, israelianul a marcat pe San Siro, pentru Kairat Almaty, într-un meci cu Inter Milano din faza grupelor. Arad a înscris pentru 1-1, însă italienii lui Cristi Chivu s-au impus în cele din urmă cu 2-1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.