Adio, Beijing!

Jocurile Olimpice s-au terminat ieri într-o mare de artificii şi cu zîmbetele amestecate ale sportivilor din toate ţările participante. Peste patru ani e rîndul Londrei





China şi-a luat adio de la Olimpiadă la fel de grandios precum i-a spus bun găsit. Aseară, tot la ora 20:00 a Beijingului, a început spectacolul de final, deschis de o artilerie colorată a focurilor de artificii. Coregrafia impresionantă a fost scurtă şi cu un mesaj clar: capitala asiatică a fost centrul lumii preţ de 17 zile, timp în care aproape tot a fost eclipsat de întrecerile olimpice, cu bucuria, drama, efortul şi lacrimile lor.



După intrarea purtătorilor de steaguri ale celor 204 naţiuni participante, s-a dat liber intrării pe gazonul acoperit a sportivilor, fără vreo ordine anume. Aşa e tradiţia, deschiderea se face organizat, la sfîrşit nu mai există graniţe ori bariere.



S-au încheiat Jocurile cu organizare ireproşabilă. Cu cei mai mulţi şi mai amabili voluntari. Cu bazele probabil cele mai impresionante, stadionul Cuib de pasăre şi centrul acvatic Water Cube urmînd să rămînă în amintire poate pentru totdeauna. Cu cerul care a dezvăluit soarele în doar cîteva zile.



Au fost Jocurile în care China a luat crema medaliilor, 51 de aur, exact aşa cum promisese. Au fost Jocurile în care România a strîns o recoltă săracă, prim decont al unor ani în care sportul n-a fost băgat în seamă decît în momentele festive. Au fost Jocurile lui Michael Phelps şi ale lui Usain Bolt, dar şi ale atîtor alţii care au venit aici pentru glorie sau pentru a-şi măsura, pur şi simplu, forţele de a fi în competiţie. Ale celor mai buni şi ale celor care cunosc bucuria de a participa. Au fost Jocurile unei ţări care şi-a arătat lumii întregi faţa senină, ascunzînd cenuşiul şi negrul dincolo de limitele Beijingului.



China se desparte de Olimpiadă sărbătorind. Urmează Londra, altă lume, alte sonorităţi, alt aer. Un timp însă, ne va fi dor de Beijing.