Rapid - Universitatea Craiova 0-0. Cine a impresionat și cine a lăsat de dorit în confruntarea care a tras cortina peste play-off. Notele derby-ului din Giulești, în rândurile de mai jos.
La ultimul meci sub conducerea lui Constantin Gâlcă, Rapid a avut parte de un test complicat, o înfruntare cu noua campioană a României, Universitatea Craiova. Cu titlul adjudecat deja, oltenii au aliniat la București un mix între titulari și rezerve, în timp ce alb-vișiniii au apelat la cel mai bun prim „11” pe care-l aveau la dispoziție.
Fără să exceleze, campioana a încheiat sezonul de vis cu un punct în Giulești, în timp ce versiunea actuală a Rapidului și-a etalat din nou limitele.
Notele rapidiștilor
Aioani (7) » Admonestat de propriii fani, a rămas „în priză” și a salvat-o pe Rapid la șuturile lui Băsceanu și Teles din prima repriză. Nu a dezamăgit, la primul meci după ce a primt telegrama de convocare din partea lui Hagi, continuându-și evoluția solidă și în partea secundă. S-a simțit motivația de a le demonstra fanilor că se înșală.
Onea (6) » Stăpân pe situație la el în flanc, mai puțin prezent în ofensivă.
D. Ciobotariu (6) » Atent, și-a făcut datoria și a blocat cu brio acțiunile declanșate de olteni pe zonă centrală.
Pașcanu (6) » Bun! A intervenit salvator la marea ocazie a oaspeților din minutul 31, când a plonjat la sacrificiu în fața lui Băsceanu. Prezență de spirit și în primele minute ale partidei, când s-a remarcat printr-un tackling britanic în propriul careu. Printre puținii jucători aplaudați de pretențioasa galerie alb-vișinie.
Sălceanu (6) » A avut misiunea de a-i ține în frâu pe Băsceanu și Teles, nu a dat chix.
Christensen (6) » Are stofă, se vede după lejeritatea cu care îmblânzește balonul și încearcă să limpezească jocul atunci când spațiile i-o permit.
K. Keita (6) » Nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Grameni (6) » Va trebui să „livreze” mai mult pentru a-l mulțumi pe Pancu. Prestație sub posibilitățile cu care e înzestrat.
Dobre (4) » Atât de departe de „explozia” de la începutul sezonului! Fără repere, Dobre a irosit nenumărate acțiuni în prima repriză, când s-a pierdut în propriile-i driblinguri de fiecare dată când Rapidul încerca să destabilizeze flancul drept al defensivei oltene.
Koljic (4) » Șters, inexistent! E drept, bosniacul nici n-a beneficiat de prea multe baloane utile. Are motive să privească gelos spre fosta echipă. A fost luat în colimator de fani imediat după schimbare.
Moruțan (5) » Aproape să-l surprindă pe Laurențiu Popescu în prima parte, la o lovitură liberă trimisă înșelător. În rest, realizări mult prea puține pentru un fotbalist de națională, în ton cu prestațiile din ultima vreme. „Oli” rămâne unul dintre „restanții” acestui play-off.
Au intrat pe parcurs:
Borza (6) » Activ, cu poftă de fotbal! Era să înscrie la puțin timp după ce a fost introdus de Gâlcă, consecință a unui sprint demn de un fundaș de națională.
Leo Bolgado (5) » Nu s-a remarcat prea mult în sfertul de oră petrecut pe teren.
Burmaz (5) » L-a înlocuit pe Koljic într-un segment al partidei în care precipitarea preluase cuvântul. Nimic notabil în dreptul lui.
Hazrollaj (5) » L-a costat mulți bani pe Șucu, dar încheie sezonul la capitolul „Așa nu!”
Antrenor: Constantin Gâlcă (6) » A alcătuit o echipă care a ținut piept campioanei și a încheiat meciul în aplauzele unui stadion întreg, nu în rol de inamic, precum s-a întâmplat cu alții. Incompatibilitatea dintre el și club a devenit tot mai pronunțată pe măsură ce sezonul se apropia de final.
Ce calificative au primit campionii lui Coelho
L. Popescu (6) » N-a avut parte de prea multă acțiune în prima repriză, când mai mult a „șomat”. Prins în față la lovitura liberă bătută de Moruțan, și-a așezat corect pașii pentru a evita golul. Fără greșeală și în repriza secundă.
Mogoș (6) » Ultimul dans în alb și albastru pentru unul dintre campionii petrecerii de titlu. Fundașul și-a luat „adio” de la Universitatea cu o prestație în note pozitive.
Stevanovic (6) » Prestație imaculată, după o lungă perioadă de timp în care a fost uitat pe bancă de Coelho. Sârbul s-a completat excelent cu colegii din defensivă, fiind schimbat în cele din urmă în minutul 73.
Badelj (5) » Scos de Coelho la pauză. și înlocuit cu Screciu, după o primă repriză cu lumini și umbre. Relaxat, a greșit o pasă simplă în debutul partidei, eroare comisă chiar într-o zonă „fierbinte” a terenului.
Teles (6) » Poftă de fotbal și inițiativă, a semnat una dintre ocaziile Universității din prima repriză, când Aioani i-a interzis golul.
A. Crețu (6) » Generos, dispoziție mare la efort, chiar și câteva tentative de incursiuni pe zonă centrală. A oferit maximum din ce-i permite bagajul tehnic.
T. Băluță (6) » A terminat „combustibilul” la pauză, când a fost înlocuit cu Cicâldău. În nota echipei, poate să-și pregătească acum bagajul pentru revenirea la prima reprezentativă.
F. Ștefan (6) » L-a suplinit cu brio pe căpitanul Bancu, menajat de Coelho după un sezon extenuant.
Băsceanu (6) » Energic, s-a zbătut să-i arate lui Coelho că merită creditul acordat. A fost aproape de gol în minutul 17, când Aioani i-a refuzat golul.
Nsimba (6) » În „hibernare” în prima repriză, când fundașii Rapidului i-au ghicit majoritatea intențiilor. S-a „dezmorțit” după pauză, când era să și marcheze
Baiaram (5) » Parcă aștepți mai mult din partea unui fotbalist cu „pedigree-ul” decarului Craiovei! N-a rupt gura târgului nici astăzi, deși poate avea scuza meciului fără miză. Realizări minuscule timp de 63 de minute.
Au intrat pe parcurs:
Screciu (6) » Introdus la pauză, a jucat exact cât a fost nevoie într-o repriză în care adversarii nu l-au întrebuințat prea mult.
Cicâldău (6) » Satisfăcător în cele 45 de minute petrecute în teren. A apărut la finalizare la prima ocazie a părții secunde, apoi și-a intrat în rol și a dirijat mijlocul Craiovei.
Monday Etim (5) » Neinspirat, nu și-a creat ocazii de poartă, cu toate că a avut la dispozițe circa jumătate de oră.
Bancu (6) » Odihnit 75 de minute de Coelho, o recompensă binemeritată după un sezon în care a fost „sufletul” echipei de titlu. Soldat fidel Universității, s-a pus în slujba echipei și a evitat eventualele daune după ce a intrat.
Mihnea Rădulescu (5) » A intrat în minutul 73, nu s-a evidențiat.
Antrenor: Filipe Coelho (6) » Are meritul de a-și fi mobilizat exemplar o echipă „mahmură”, cu mintea în vacanță. Portughezul rămâne superstarul care i-a adus Olteniei ce n-au putut tehnicieni români cu greutate, PR și „spate”. Misiunea se complică de la vară, când trebuie să asambleze două echipe potente pentru fronturile preliminarrii-campionat.
Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) (7) » Autoritară, a condus excelent partida, impunându-se de fiecare dată când situația o cerea. Nu a avut faze complicate, a condus jocul cu multă maturitate.
Asistenți: Romică Bîrdeș (Pitești), Ionuț Marius Bobe (București) - (Ambii nota 7)
{{text}}