International   •   Campionate   •   ITALIA

Agitație mare după ce s-a anunțat plecarea lui Conte » Ce se va întâmpla cu Allegri și ce variante are Napoli

Massimiliano Allegri, antrenorul lui AC Milan

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 25 mai 2026

Napoli caută înlocuitor pentru Antonio Conte, care urmează să se despartă după doi ani de fosta campioană a Italiei. Președintele Aurelio De Laurentiis mai face o încercare de a-l aduce pe Massimiliano Allegri, pe care l-a ofertat și vara trecută.

Se anunță schimbări din temelii în cursul acestei săptămâni la AC Milan, după ratarea calificării în Champions League. Rossonerii se pregătesc să-i dea afară pe directorul tehnic Geoffrey Moncada, pe administratorul-delegat Giorgio Furlani, pe directorul sportiv Igli Tare și, probabil, chiar pe Massimiliano Allegri.

În timp ce fanii au continuat protestul împotriva patronului Gerry Cardinale, agățând o pancartă în fața hotelului unde e cazat în Milano, acesta l-a băgat în ședință pe consilierul Zlatan Ibrahimovic. Oficialli de pe lista menționată au fost convocați la sediul clubului în așteptarea unor măsuri urgente, care nu vor fi subiectul unei conferințe de presă.

Massimiliano Allegri a câștigat ambele manșe ale duelului cu Cristi Chivu. de fiecare dată a fost 1-0 pentru Milan contra lui Inter / Foto: Imago Images

Napoli s-a despărțit azi de Antonio Conte și caută înlocuitor

Cum antrenorul venit vara trecută și-a asumat responsabilitatea pentru rezultatele echipei, italienii scriu că este tot mai aproape de o demitere, deși mai are un an de contract. Și cum orice șut în fund poate fi un pas înainte, Allegri are varianta de a merge la vicecampioana Italiei.

Aurelio De Laurentiis l-a avut pe radar și acum un an, când se temea că Antonio Conte pleacă, dar președintele lui Napoli a anticipat despărțirea de data asta, câștigătorul titlului din 2024-2025 neavând obiceiul de a rămâne mai mult de două sezoane la o echipă. Clubul și-a luat la revedere de la tehnician printr-un anunț pe rețelele sociale și trebuie să se orienteze rapid.

Au apărut deja primele zvonuri și câteva nume propuse patronului azzurro sau agreate de acesta. Printr-un agent intermediar, lui Napoli i-a fost propus Andoni Iraola, spaniolul care va pleca de la Bournemouth. De Laurentiis nu este convins nici de varianta aducerii lui Vincenzo Italiano, care urmează să aibă o discuție cu conducerea de la Bologna.


Andoni Iraola a fost propus la Napoli, dar favorit e Allegri

Astfel încât se conturează o revenire în atenție a lui Allegri. Proprietarul a evitat să discute despre candidați ieri, explicând că „atâta vreme cât mai sunt de jucat meciuri nu este cazul”, dar La Gazzetta dello Sport are alte informații: „Relația sa bună cu De Laurentiis și prietenia lui de lungă durată cu directorul sportiv al lui Napoli, Giovanni Manna, sunt de luat în seamă.

Andoni Iraola (stânga) pleacă de la Bournemouth la finalul sezonului / foto: Imago Images

De data aceasta, planetele par să se fi aliniat. Napoli are un lot valoros, iar De Laurentiis va face unele ajustări pentru a rămâne competitiv, pentru un loc în top și pentru a juca un rol de prim-plan în Liga Campionilor.

Aceasta ar putea fi și ultima mare oportunitate a lui Max pentru a-și reveni după această ultimă dezamăgire și de a șterge poverile unui sezon dificil. De Laurentiis are nevoie de Allegri și Max de Napoli. Totul este pregătit pentru un viitor împreună”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.