Sporturi   •   Altele   •   ENHANCED GAMES

Cât de aproape de recordul la 100 m liber au fost înotătorii care au concurat la controversatele „Jocuri ale Dopaților”

Kristian Gkolomeev FOTO X

Articol de Roxana Fleşeru   —  luni, 25 mai 2026

Kristian Gkolomeev (32 de ani) a câștigat proba de 100 m liber de la Enhanced Games cu un timp de 46,60 s. Grecul a folosit substanțe interzise și un costum de poliuretan pentru a se impune. Recordul mondial îi aparține lui Pan Zhanle și este 46,40 s. Kristian Gkolomeev a coborât sub recordul mondial la 50 m liber, cronometrele de la fața locului înregistrând 20,81 s, stârnind o reacție de „Serios? Atât puteți?” din partea lui Cameron McEvoy, cel care deține cel mai bun timp în această probă, înregistrat în luna martie: 20,88 s.

Cei care au finanțat Enhanced Games, printre care și Donald Trump jr. au promis numeroase recorduri mondiale. Să redefinească limitele corpului uman cu ajutorul substanțelor dopante. Ba chiar să schimbe sportul pentru totdeauna. Însă, la finalul primei ediții a controversatelor și lipsitelor de etică Enhanced Games din Las Vegas, organizatorii nu au înregistrat decât un timp sub un record mondial în probele în care se concurează și la Jocurile Olimpice: înot, atletism și haltere.

Singurul care a reușit să depășească un record mondial a fost înotătorul Kristian Gkolomeev, finalist olimpic și campion european la 50 m liber, care a înotat proba de 50 m liber în 20,81 s, câștigând și bonusul de 1 milion de dolari pus în joc.

Deținătorul recordului mondial, australianul Cam McEvoy, a postat câteva meme pe Instagram Stories după încheierea Enhanced Games.


McEvoy a devenit deținătorul recordului mondial la proba de 50 m liber după ce a înregistrat un timp de 20,88 s în luna martie, la China Open 2026. Acest rezultat a doborât recordul anterior de 20,91 s, stabilit de Cesar Cielo în perioada costumelor de înot speciale, în 2009. McEvoy nu a purtat un supersuit în timpul concursului din China.

McEvoy a postat pe Instagram două meme, unul cu Gordon Ramsay țipând la un bucătar: „Serios? Doar atât poți?” și altul cu Michael Jordan printre giganți, o secvență din Space Jam, fiind ironic la adresa înotătorilor care au înotat la Enhanced Games. Australianul s-a exprimat de mai multe ori pe subiectul Enhanced Games, condamnând această competiție.

Tot duminică seara, Kristian Gkolomeev a câștigat proba de 100 m liber cu un timp de 46,60 s. El a fost urmat de Hunter Armstrong, care susține că nu a utilizat substanțe interzise, ci doar un costum de poliuretan, cu 48,09 s, de Shane Ryan, medaliat mondial și european, cu 48,92 s și de James Magnussen, vicecampion olimpic în 2012 în această porbă, cu 49,44 s.

Cei mai buni timpi în această probă îi aparțin lui Pan Zhanle, care deține recordul mondial cu 46,40 s, și lui David Popovici, care a înotat la Singapore cele două lungimi de bazin în 46,51 s.


Cei care au urmărit de acasă proba de 50 m liber au început deja să pună la îndoială validitatea sistemului de cronometrare, numeroși spectatori cronometrând manual un timp de 21,0–21,1 s.

Enhanced Games, mai multă promovare

Înainte de evoluția lui Gkolomeev, tot entuziasmul și promisiunile legate de cel mai controversat eveniment sportiv al secolului păreau să se năruiască cu un zgomot asurzitor. După cinci ore, mai multe încercări de a doborî recorduri mondiale veniseră și trecuseră.

Între probe, ecranul gigant difuza muzică și interviuri cu sportivii, printre care și britanicul Ben Proud, care a plecat acasă cu 375.000 de dolari în plus după ce a câștigat proba de 50 m fluture și s-a clasat pe locul al doilea la 50 m liber. „Când am auzit de Enhanced Games, am simțit că am cumpărat un bilet la loterie”, a spus el. „M-am gândit că aș putea avea o viață bună datorită acestui lucru. Boom! Iată-mă aici.”

Partenera sa, Emily Barclay, care a câștigat câteva titluri naționale în Marea Britanie în 2019, dar nu a concurat niciodată la Jocurile Olimpice, a câștigat, de asemenea, 375.000 de dolari după ce s-a impus în proba feminină de 50 m liber și a terminat pe locul al doilea la 100 m liber.

Un mesaj care nu le-a convenit organizatorilor: „Asta dovedește că pentru a câștiga e nevoie de mai mult decât chimie”

În timp ce marea majoritate a celor 42 de sprinteri, înotători și halterofili participanți au utilizat substanțe interzise precum testosteronul, EPO și steroizi anabolizanți, trei sportivi care au concurat „curat” au câștigat și ei.

Medaliatul cu argint de la Paris în proba de 100 m, Fred Kerley, s-a arătat deosebit de provocator după ce a câștigat proba masculină de 100 m, spunându-le rivalilor săi: „Băieții trebuie să se descurce mai bine de atât. Trebuie să muncească puțin mai mult, să se implice puțin mai mult în treaba asta.”

Tristan Evelyn, care susține că a concurat fără a utiliza substanțe interzise, a câștigat proba feminină de 100 m cu un timp foarte modest de 11,25 s și a declarat apoi: „Asta dovedește că pentru a câștiga e nevoie de mai mult decât chimie”.

Acesta nu era mesajul pe care organizatorii doreau să-l transmită. Între probe, ecranul gigant le arăta spectatorilor ce au folosit sportivii. „90,5% esteri de testosteron. 78,6% hormon de creștere uman. 61,9% stimulente. EPO 40,5%.”

Atât Kerley, cât și Evelyn au părăsit Las Vegasul cu 250.000 de dolari, la fel ca un al treilea sportiv „curat”, americanul Hunter Armstrong, care a câștigat proba masculină de 50 m spate cu un timp de 24,21 s, departe de cel mai bun timp al său în această probă, 23,71 s.

SwimSwam a informat că americanul a fost testat de USADA imediat după încheierea competiției din Las Vegas. Armstrong, campion olimpic cu ștafeta de 4x100 m liber a SUA în 2024, a spus într-un videoclip că, de când a anunțat că se alătură Enhanced Games ca sportiv „curat”, a fost testat de 11 ori de oficialii antidoping din SUA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.