International   •   Campionate   •   TRANSFER

Wayne Rooney a numit transferul sezonului în Premier League: „Exact ceea ce aveau nevoie”

Wayne Rooney, fostul mare atacant al lui Manchester United // FOTO: Getty Images

Articol de Tudor Belivacă   —  luni, 25 mai 2026

Wayne Rooney, fost internațional englez și legendă în Premier League, a numit cel mai bun transfer din acest sezon din eșalonul de top al Angliei: Viktor Gyokeres, atacantul campioanei Arsenal.

Fostul căpitan al lui Manchester United l-a lăudat pe atacantul suedez pentru rolul decisiv jucat în campania de succes a lui Arsenal, care a culminat cu câștigarea titlului. Viktor Gyokeres a fost transferat de „tunari” în vara anului 2025 de la Sporting.

Wayne Rooney: „Cred că Viktor Gyokeres este cel mai bun transfer al sezonului”

„Cred că Viktor Gyokeres este cel mai bun transfer al sezonului. Granit Xhaka a fost genial pentru Sunderland, dar uitați-vă la ce a adus Gyokeres la Arsenal. Este exact ceea ce aveau nevoie. Terminând pe locul doi în ultimii trei ani, cred că Gyokeres le-a oferit celor de la Arsenal ceva diferit și este unul dintre factorii decisivi în câștigarea Premier League”, a declarat Wayne Rooney, conform goal.com.


Radu Drăgușin (în duel cu Viktor Gyokeres) nu a reușit să confirme încrederea acordată / FOTO: Getty Images
  • „Tunarii” au plătit 66,9 milioane de euro pentru a-l aduce pe Viktor Gyokeres pe Emirates. Vârful de atac a jucat 54 de meciuri în toate competițiile pentru Arsenal, a marcat 21 de goluri și a oferit 3 pase decisive. Este cotat de site-urile de specialitate la 65 de milioane de euro. Echipele din CV-ul lui Viktor Gyokeres: Brighton, St. Pauli, Swansea, Coventry, Sporting. Viktor Gyokeres este și internațional suedez. Pentru naționala țării sale are 32 de meciuri, 12 goluri și va merge la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada.

„Tunarii” au reușit să câștige Premier League după o pauză de 22 de ani. Arsenal are șansa de a câștiga pentru prima dată Liga Campionilor. Echipa condusă de pe bancă de Mikel Arteta va juca marea finală împotriva celor de la PSG. Ultimul act a fost programat sâmbătă, 30 mai, de la ora 19:00 pe Puskas Arena din Budapesta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.