Antrenorul Antonio Conte a avut un schimb de replici în direct cu patronul clubului Napoli, Aurelio De Laurentiis, imediat după încheierea meciului cu Udinese (1-0), care a marcat finalul sezonului. Ziua următoare (25 mai), tehnicianul s-a despărțit oficial de club.
Napoli a încheiat un an competițional modest, atât în Italia, cât și în Europa, în condițiile în care conducerea dorea câștigarea titlului și în acest sezon. Echipa a terminat pe locul al doilea în Serie A, la 11 puncte în spatele campioanei Inter, echipa lui Cristi Chivu.
Tensiunea a ieșit la iveală în timpul conferinței de presă de după meci, unde cei doi au apărut împreună. Subiectul disputei a fost evaluarea performanței echipei pe parcursul sezonului.
VIDEO. Antonio Conte și Aurelio De Laurentiis s-au contrazis la conferința de presă
Patronul De Laurentiis a susținut că accidentările și alte evenimente neprevăzute au privat echipa de șansa de a lupta din nou pentru titlu.
În replică, Conte și-a exprimat dezacordul total, subliniind că Inter a fost echipa superioară și a meritat pe deplin campionatul. Antrenorul a evidențiat forța rivalilor și faptul că aceștia au ajuns în finala Champions League în sezonul precedent.
„Dacă nu ne-am fi confruntat cu acele incidente și accidentări, am fi câștigat din nou campionatul”, a declarat președintele lui Napoli.
Însă Conte a intervenit imediat pentru a-l contrazice: „Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Inter este o echipă formidabilă și a ajuns în finala Champions League anul trecut. Trebuie să recunoaștem victoriile celorlalți și să le arătăm respect. Inter a meritat titlul în acest an.”
Principalul candidat pentru a prelua postul lui Antonio Conte este Massimiliano Allegri.
Echipele din CV-ul lui Antonio Conte: Arezzo, Bari, Atalanta, Siena, Juventus, Chelsea, Inter și Tottenham. A fost și selecționerul Italiei. Are în palmares un trofeu Premier League. 5 Scudetto (cu trei echipe diferite), un FA Cup și 2 Supercupe ale Italiei.
{{text}}