După Rapid - Universitatea Craiova 0-0, ultimul meci din play-off, Ștefan Baiaram a declarat că vrea să continue în Bănie și visează la calificarea în Champions League.
Pe 17 mai, după ce a câștigat titlul cu Universitatea Craiova, Baiaram declara: „Cu siguranță îmi doresc să plec. Mai mult de atât pentru Universitatea Craiova, după 7 ani de zile... Am ajuns la sfârșit”. Extrema stânga repeta atunci ce a mai transmis pe parcursul sezonului.
Ulterior, pe 23 mai, după ce a devenit cetățean de onoare al orașului Craiova, Baiaram dădea semne să s-a răzgândit și ar vrea să continue.
Luni seară, după ultima partidă a sezonului, jucătorul oltenilor a transmis că se gândește la viitorul în cadrul campioanei României.
Ștefan Baiaram: „Eu sunt cu gândul la Universitatea Craiova, urmează Champions League”
„Ne doream să câștigăm, dar ne bucurăm pentru event sunt mândru de echipa mea și de ce am realizat sezonul acesta.
Moruțan mi-a pus talpa, am vorbit cu el, dar în timpul meciului nu mai țin cont. Amândoi am fost nervoși. Ne vedem mâine la echipa națională, nu avem nicio problemă, totul rămâne pe teren.
După meciurile naționalei voi merge în vacanță, voi avea și cununia.
Eu sunt cu gândul la Universitatea Craiova, urmează Champions League, ar fi un vis să intrăm în grupele Champions League. Pentru asta vom munci, să ajungem în grupe”, a declarat Baiaram, la Prima Sport 1.
{{text}}