Miron-Cristea, primăvara „patriarhilor”

Să trecem în revistă prestațiile recente a doi dintre cei mai experimentați fundași centrali ai fotbalului nostru. Vom observa lucruri interesante

Originalul și clasicul Miron Cristea a fost patriarh al României acum aproximativ un veac (1925-1938), ba chiar pentru o perioadă scurtă, prim-ministru. Contemporanii noștri Andrei Miron și Iulian Cristea au jucat o vreme împreună (la FCSB), când i-am și numit într-un text „o linie defensivă cu nume de patriarh”. Acum duc existențe separate, la Botoșani și la ”U” Cluj, formații care au ratat ”glorios” acest final de sezon. Nu doar din vina celor doi, că fotbalul e joc de echipă. Dar și cu „contribuția” lor.

La „bătrânețe”, greșelile se văd mai clar

Toamna patriarhului i-o lăsăm autorului ei, incomparabilul Gabriel Garcia Marquez. Noi luăm la analizat primăvara deloc rodnică a patriarhilor de la Cluj și Botoșani. 32 de ani, vârsta ambilor, nu e o etate patriarhală, pentru că asociem imaginea clasicilor patriarhi cu o barbă lungă și albă. Însă în fotbal 32 de ani e o vârstă a experienței, până la care, ca fundaș central, acumulezi suficientă știință de fotbal, iar atunci când greșești copilărește, lucrul acesta să vede și irită.

A rămas în iarbă

La Iulian Cristea supărător nu e că a ratat penaltyul decisiv în finala Cupei, cu Craiova. De-astea se mai întâmplă, au ratat de la punctul cu var jucători mult mai mari decât el. De neînțeles e atitudinea sa din recentul derby decisiv pentru titlu, din Bănie.

La celebra fază cu Hamlawi (petrecută în minutul 9, la 1-0 pentru craioveni), venită după degajarea de vreo șaizeci de metri a portarului oltean. Cei doi, fundașul lui ”U” și atacantul din Palestina, se țin reciproc, iar apărătorul cade, rămâne acolo, pe iarbă, lâsându-i înaintașului o parcelă generoasă la dispoziție, pentru golul care avea să decidă nu numai meciul, ci și titlul.

Amintiri din Bănie

De ce a rămas fundașul la pământ? De ce, dacă a văzut că pierde duelul, nu și-a faultat adversarul? Probabil că n-ar fi fost eliminat, mai erau doi coechipieri prin preajmă, ar fi scăpat cu galben. Așa, la 0-2 în minutul 9, ce să mai faci? Să-ți aduci aminte că ai mai comis-o de câteva ori în Bănie, nu demult?

S-a dat la o parte, să nu-l stropească

Trecem la celălalt veteran, căpitanul Botoșaniului. După barajul cu FCSB, Valeriu Iftime relata cum Miron i s-a plâns că îi era teamă să intre în contacte, fiindcă Istvan Kovacs le dădea moldovenilor cartonaș după cartonaș. E adevărat, Kovacs a ciupit Botoșaniul cu artă (le-a dat avertismente antrenorilor, principal și secund, pentru că au râs!), dar în minutul 20, cel al golului egalizator înscris de Joao Paulo, Miron încă n-avea galben, urma să-l încaseze abia la finalul primei reprize.

Ce face căpitanul la urcarea voinicească a mijlocașului central din Capul Verde? Urmăriți imaginile! Pur și simplu se trage într-o parte, ca un pieton care nu vrea să fie stropit de mașina care trece printr-o băltoacă!

Mai bine gol decât galben

La 3-3, în prelungiri, bravul căpitan are o altă atitudine de neînțeles. În faza cu superbul slalom al lui Tavi Popescu, încheiat cu golul calificării roș-albastre, Miron putea interveni, dar se ferește, de parcă ar fi vrut să nu-i ia vopseaua lui ”George”. S-a temut de galben, nu-i așa, cum i-a povestit patronului? În minutul 107 mai contează? Mai bine-l lași să dea gol, nu? Că dacă faci penalty și FCSB ratează, iar Botoșaniul bate la loviturile de departajare, atunci tu nu joci „finala” cu Dinamo! Așa nu doar că n-o joci doar tu, n-o mai joacă nimeni de la Botoșani! E mai bine?

• Sursă video: Prima Sport 1