Sporturi   •   Altele   •   ARENA

Arena de 10 milioane de euro din România își schimbă denumirea: va purta numele unei legende

+31 Foto
Berceni Arena

Articol de Tudor Belivacă   —  marți, 26 mai 2026

Berceni Arena, patinoarul din sectorul 4 al Bucureștiului va purta numele lui Doru Tureanu, legendă a hocheiului românesc. Decizia a aparținut Consiliului Local al Sectorului 4 care a validat astăzi și o nouă denumire pentru extinderea Parcului Tudor Arghezi: „Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump”.

Berceni Arena a costat 10 milioane de euro și a fost inaugurat în 2024. Lucrările la patinoarul din sectorul 4 au durat un an și 8 luni. Are o capacitate de 800 de locuri. În ianuarie 2025 patinoarul a avut probleme cu suprafața de joc, dar a fost și un scandal legat de climatizarea din arenă.

Berceni Arena va avea o nouă denumire: va purta numele lui Doru Tureanu

+31 Foto
Berceni Arena, noul patinoar din București, a fost inaugurat în august / foto: Facebook

„Cât privește patinoarul din zona Apărătorii Patriei, acesta va purta numele lui Doru Tureanu (11 ianuarie 1954 – 11 martie 2014), cel mai longeviv jucător ca număr de prezențe în cadrul echipei naționale de hochei pe gheață a României, cel mai bun marcator all-time pentru România și, totodată, fost locuitor al Sectorului 4 în ultima perioadă a vieții sale.

Considerat de specialiști a fi cel mai mare hocheist român al tuturor timpurilor, Tureanu a participat la 17 campionate mondiale și la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă (1976 și 1980) și a fost, de asemenea, de șase ori campion național cu Dinamo București. Pentru întreaga sa carieră sportivă de excepție, a fost inclus încă din anul 2011 în Hall of Fame-ul hocheiului mondial.

Inaugurat în anul 2024, cu ocazia desfășurării primei ediții a Supercupei României la hochei pe gheață, patinoarul din sudul Bucureștiului a găzduit, în acești doi ani, competiții de înalt nivel național și internațional, atât la hochei pe gheață, cât și la patinaj artistic”, au transmis conducătorii Sectorului 4 printr-un comunicat oficial.

  • Doru Tureanu a evoluat doar pentru Dinamo și s-a stins din viață prematur, la 60 de ani, din cauza unei comoții cerebrale.


Deși a spus că la început că i-a fost frică de americani, regretatul Doru Tureanu s-a descurcat de minune în cea de-a doua partidă contra lor

Ambele denumiri au fost stabilite în urma unui vot online, desfășurat în perioada 18–25.05.2026, pe platforma romaniavoteaza.live, unde votanții, în număr de peste 116.000 de persoane, au avut posibilitatea de a-și exprima opțiunea din rândul unor personalități marcante din domeniul politicii internaționale și al sportului.



-comunicatul oficial

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.