După doar două sezoane pe prima scenă a fotbalului românesc, Unirea Slobozia s-a reîntors în eșalonul secund. Ultimele luni au fost destul de dificile pentru formația ialomițeană, iar Gazeta Sporturilor a aflat că banii nu au mai fost plătiți la zi.
Unirea Slobozia s-a luptat pentru un loc de baraj până în ultima etapă din play-out, însă a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 1-0, iar Hermannstadt a terminat fix deasupra echipelor care au retrogradat, datorită victoriei cu 2-0 contra celor de la FCSB.
Totuși, chiar dacă situația ar fi fost alta, Slobozia avea probleme cu obținerea licenței pentru Superligă și tot nu și-ar fi asigurat locul în campionat.
Salariile de la Unirea Slobozia nu au mai fost primite de două luni
Unirea Slobozia - Rapid, etapa 29 din Superliga // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)
Gazeta Sporturilor a aflat despre problemele financiare de la Unirea Slobozia, echipă care nu și-a mai plătit fotbaliștii din luna martie.
„Situația nu a fost deloc una bună, economiile se duc la un moment dat și jucătorii rămân fără bani. Unii dintre ei au ajuns să trăiască din banii părinților, pentru că nu și-au mai primit salariile. Nu se știe când vor intra banii sau dacă vor intra”, sună informațiile aflate de GSP.ro în exclusivitate
De asemenea, faptul că salariile nu au fost plătite a fost confirmat și de către președintele clubului, Ilie Lemnaru. A asigurat însă că banii vor fi primiți de către componenții lotului. Totodată, susține că echipa a avut probleme financiare doar în ultimele luni, în rest salariile fiind plătite la zi.
„Mai sunt bani de primit pentru lunile martie și aprilie. Majoritatea echipelor au avut probleme, iar noi, în Liga 1, din 24 de luni am avut 21 de luni la zi. Banii vor intra”, a spus Ilie Lemnaru pentru GSP.
Unirea Slobozia va juca în sezonul următor în Liga 2, însă mai mulți jucători care au fost la echipă vor pleca în această vară, deoarece le expiră contractul sau împrumutul.
{{text}}