Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cîrjan a comentat declarația arogantă a lui Florin Tănase: „Am văzut interviul lui”

Cătălin Cîrjan a prefațat finala barajului Conference League dintre Dinamo și FCSB / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de Alexandru Stanciu   —  marţi, 26 mai 2026

Cătălin Cîrjan (23 de ani), căpitanul lui Dinamo, este încrezător că echipa sa o poate surclasa pe FCSB în finala barajului pentru accederea în calificările Conference League.

Cîrjan fost întrebat și de declarația arogantă a lui Florin Tănase (31 de ani), care a menționat că „FCSB pleacă favorită”, având în vedere faptul că „i-am bătut în ultimii 10 ani de o grămadă de ori”.

Dinamo și FCSB se vor înfrunta în finala barajului pentru Conference League vineri, 29 mai, pe „Arcul de Triumf”. „Câinii” și-au asigurat prezența în finala barajului după ce au încheiat play-off-ul pe locul 4, în timp ce roș-albaștrii au trecut în semifinala barajului de FC Botoșani în prelungiri, scor 4-3, după 3-3 în timpul regulamentar.

Cătălin Cîrjan, încrezător înaintea barajului dintre Dinamo și FCSB: „Pentru noi e meciul sezonului”


Pentru noi e meciul sezonului. Am avut un sezon foarte bun, dar obiectivul e să intrăm în Europa. Clar, e un meci cât un sezon. Ne dorim foarte mult să jucăm în Europa, nu am mai jucat de foarte mult în competițiile europene. Cred că merităm, suntem o echipă foarte bună. Vreau să fiu pozitiv, să mă gândesc că o să câștigăm și sper că așa o să fie. 

(n.r. Te sperie FCSB?) Au o echipă foarte bună, dar nicio echipă din Liga 1 nu mă sperie. Am arătat că putem bate pe oricine, avem un lot foarte bun.  

Nu vreau să vorbesc eu despre asta, am văzut interviul lui (n.r. al lui Florin Tănase). Noi suntem modești și o să intrăm pe teren să dăm tot ce avem mai bun. Sper să câștigăm!”, a declarat Cătălin Cîrjan, potrivit digisport.ro.

Cum să pornim outsideri în derby-ul cu Dinamo? Și noi i-am bătut în ultimii 10 ani de o grămadă de ori, pornim ca favoriți. Forma și dăruirea contează într-un derby. I-am bătut de foarte multe ori în ultimii ani. În ultimul meci am fost egali. Eu v-am zis părerea mea.



- Florin Tănase, imediat după victoria cu FC Botoșani


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.