Xavi Estacio, 25 de ani, s-a înțeles cu Chindia Târgoviște, susțin sursele GSP, astăzi se parafează actele. Nu va juca în barajul cu Farul, dar va evolua din proximul sezon la dâmbovițeni
Chindia Târgoviște se întărește pentru proximul sezon. Dâmbovițenii vor juca returul barajului cu Farul, 3-3 în tur, la malul mării, în week-end, luptă să revină în primul eșalon, iar până atunci au rezolvat prima afacere a verii.
Xavi Estacio, noul jucător al Chindiei
Conform informațiilor GSP.ro, Xavi Estacio este viitorul jucător al Chindiei, fundașul dreapta iberic urmează să rezolve astăzi transferul la dâmbovițeni. Un jucător cu reale calități, văzut ca o mare speranță a fotbalului spaniol, care a făcut junioratul la Valencia.
Fiind liber de contract la finele anului trecut, a ales să vină în România, unde a semnat cu CS Tunari, formație la care a evoluat în această primăvară. A adunat 11 meciuri și a oferit un assist pentru ilfoveni.
Chindia speră ca sosirea ibericului să fie de bun augur, iar Xavi să joace alături de dâmbovițeni în prima ligă. Mai mult, Estacio a jucat la toate naționalele de juniori ale țării sale, fiind apreciat pentru evoluțiile lui.
El a jucat pentru echipele de juniori ale „liliecilor”, apoi a fost la Alzira, Eldense, Granada și Lleida, printre altele.
8meciuri are Xavi în UEFA Youth League pentru Valencia
Chindia - Farul, scor 3-3, în prima manșă a barajului promovare/retrogradare
În prima manșă a barajului de promovare/retrogradare, Chindia a remizat la Târgoviște, scor 3-3, cu Farul. Returul este duminică, la Ovidiu, de la ora 20:30.
Pentru Chindia au înscris Popadiuc, D. Florea și Pesic, în schimb pentru „marinari” au punctat Alibec, Ișfan și Markovic.
Chindia Târgoviște nu a acceptat că reușita lui Alibec a fost una regulamentară și a solicitat Comisiei Centrale a Arbitrilor a FRF să desecretizeze convorbirile dintre arbitri de la faza primului gol al ”marinarilor”.
{{text}}