Festivalul Kapital, care trebuia să se desfășoare pe Arena Națională între 3 și 5 iulie, a fost anulat. Așadar, cel mai mare stadion al țării va fi disponibil pentru fotbal cu o lună mai devreme decât era programat inițial.
Arena Națională a fost și în acest an gazda unor concerte uriașe. Până acum au fost pe Arena Națională Metallica, pe 13 mai, și Max Korzh, pe 23 mai. Pe 28 mai va concerta și trupa de rock Iron Maiden, apoi va începe procesul de înlocuire a gazonului.
La jumătatea lunii iunie, stadionul va fi din nou disponibil pentru fotbal. Așadar, FCSB și Dinamo pot juca din prima etapă a sezonului viitor pe Arena Națională.
Arena Națională, disponibilă pentru fotbal încă din prima etapă a sezonului 2026-2027
Sezonul viitor al Ligii 1 va începe în weekend-ul 18-19 iulie. Una dintre FCSB și Dinamo va intra în Conference League pe 23 iulie, în turul 2 preliminar.
Cele două rivale din București se întâlnesc în barajul pentru Conference vineri, pe 29 mai, pe „Arcul de Triumf”. Cine învinge merge în preliminarii.
Ediția din 2026 a Festivalului Kapital, anulată. Ce se întâmplă cu biletele
Potrivit organizatorilor Kapital, cei care și-au cumpărat bilet pentru ediția din acest an au două variante: fie vor folosi biletul la ediția din 2027, fie își vor primi banii înapoi. Organizatorii au acuzat factorii politici pentru anularea evenimentului, dar și sistemul de taxare.
„Festivalul KAPITAL, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat în 2026 din cauza unui cumul complex de factori externi, se reprogramează pentru 2027. Comunitatea KAPITAL este sufletul acestui festival încă de la prima ediție, iar gândul că nu ne vom revedea vara aceasta este extrem de greu pentru noi.
Am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru ca festivalul să aibă loc. Am încercat să găsim soluții pentru fiecare obstacol apărut pe parcurs, pentru că știm cât de mult înseamnă acest festival pentru voi și câtă emoție există în jurul revederii noastre.
Situaţia din acest an ne ambiționează să dăm tot ce putem mai bun şi să depăşim aşteptările tuturor în 2027. Planul nostru este ca și cea de-a doua ediție să se desfăşoare în aceeaşi locație, în aceeaşi perioadă, cu aceleaşi ingrediente care ştim că au plăcut fanilor. Am început deja pregătirile pentru 2027, vă vom ţine la curent negreşit, a transmis Edy Chereji, Co-fondator & Chief Public Affairs KAPITAL Festival.
Fanii festivalului care au achiziționat până în prezent un bilet vor primi pe adresa de email de pe care s-a făcut achiziţia toate detaliile şi opțiunile pentru ediţia din 2027, precum și opțiunea de refund. Toate aceste detalii vor fi comunicate prin email posesorilor de bilete începând cu data de 5 iunie 2026.
- comunicat Festival Kapital
{{text}}