Andrei Rațiu (27 de ani), fundașul dreapta al lui Rayo Vallecano, a fost ales în cea mai bună echipă a sezonului în Conference League. Alți doi colegi de la Rayo au mai fost selectați.
Chiar dacă Rayo Vallecano a fost învinsă de Crystal Palace în ultimul act, cei de la UEFA au apreciat evoluțiile avute de apărătorul român pe durata competiției.
Andrei Rațiu, ales în echipa ideală din Conference League
Astfel, Rațiu se regăsește în banda dreaptă a apărării în echipa sezonului aleasă de UEFA. Fundașul dreapta a jucat 12 meciuri în Conference League în acest sezon și a marcat un gol. Reușita a fost în remiza de pe terenul lui Hacken, 2-2, meci care s-a desfășurat în faza ligii.
Rațiu are alți doi colegi în echipă, fundașul dreapta Florian Lejeune și mijlocașul Isi Palazon.
Andrei Rațiu, ales în echipa ideală din Conference League // foto: Conference LeagueEchipa sezonului în Conference League: Henderson (Crystal Palace) - Rațiu (Rayo), Lejeune (Rayo), Lacroix (Crystal Palace), P. Henrique (Șahtior) - Smit (AZ), Wharton (Crystal Palace), Isi Palazon (Rayo) - Sarr (Crystal Palace), Mouandilmadji (Samsunspor), Godo (Strasbourg)
Ismaila Sarr, cel mai bun fotbalist din Conference League
Cu 9 goluri în cele 13 partide în care a jucat, Ismaila Sarr, de la Palace, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al competiției.
Senegalezul îmbracă tricoul englezilor din 2024 și este cotat la 35 de milioane de euro pe platforma de specialitate transfermarkt.com.
Cred că a fost o partidă strânsă. Păcat că ne-au marcat acel gol din nimic. E adevărat că au mai avut două ocazii, dar cred că puteam duce meciul în prelungiri și să vedem ce se întâmplă.
Cred că am pierdut mijlocul puțin. Poate că ne simțeam puțin dominați, dar era un meci mai bun de 0-0. Nu am fost buni în careu și cred că acolo s-a făcut diferența.
- Andrei Rațiu, după finala Conference League
{{text}}