International   •   Campionate   •   INTER

Inter a reacționat la interesul lui Real Madrid pentru starul lui Chivu: „Suporterii noștri pot dormi liniștiți”

Alessandro Bastoni, fundaș central cu 43 de selecții și 3 goluri în naționala Italiei, are cotract cu Inter până în 2028 / Foto: GettyImages

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 28 mai 2026

Alessandro Bastoni (27 de ani) are șanse tot mai mari să continue la Inter. Echipa lui Cristi Chivu nu l-ar pierde pe fundașul central italian, cel puțin după declarațiile făcute de președintele Beppe Marotta în interviul acordat pentru DAZN.

Este binecunoscut faptul că Barcelona a fost mai mult decât interesată de Bastoni, pe care Hansi Flick îl dorea pentru a-și întări defensiva. Doar că prețul pus pe Inter, 70 de miioane de euro, i-a dezumflat pe catalani, care au încercat fără succes să propună un jucător ca monedă de schimb pentru stoper.

Internaționalul italian a ajuns însă imediat în atenția lui Real Madrid, care a intrat pe fir. Jose Mourinho, antrenorul cu care Florentino Perez a încheiat un acord verbal înainte de a se lansa în campania pentru alegeri prezidențiale ale clubului blanco, l-a inclus pe Alessandro Bastoni pe lista de întăriri cerută dacă pleacă de la Benfica și revine la echipa de pe „Santiago Bernabeu”.

Alessandro Bastoni și Cristi Chivu // FOTO: X

Marotta: „Bastoni nu și-a arătat deloc intenția de a pleca. E fericit cu noi aici, la Inter, așa că nu trebuie să-l vindem”

Dar între timp, fundașul central al lui Chivu a devenit campion în Serie A 2025-'26 și a câștigat și Coppa Italia, fiind aclamat de fanii nerazzurri pe stadion și pe străzile din Milano până în Piața Domului.

Astfel că Bastoni și-a schimbat punctul de vedere față de acum două luni, când era fluierat de suporterii adverși, care nu i-au iertat „episodul Kalulu” și eliminarea de la națională în play-off-ul din Bosnia.

298de meciuri a jucat Alesandro Bastoni la Inter, în care a marcat 8 goluri și a oferit 30 de assisturi


Drept dovadă stau și declarațiile pe care le-a făcut președintele lui Inter. Întrebat de reporterul DAZN dacă „fanii pot dormi liniștiți în privința lui Bastoni”, Beppe Marotta i-a dat o veste bună lui Chivu: „Cred că da. Nu suntem vânzători din principiu.

Dacă un jucător pleacă, e pentru că și-a exprimat dorința de a se transfera. Trebuie să spun că Bastoni nu și-a arătat deloc intenția de a nu mai rămâne. Este fericit aici, cu noi, așa că nu trebuie să-l vindem. Cred că va continua să joace la noi mult timp”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.