International   •   Campionate   •   REAL MADRID

Vine revoluția! Iată cum ar putea arăta Real Madridul lui Jose Mourinho!

Dani Carvajal, la ultimul meci pentru Real Madrid/ foto Getty Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  joi, 28 mai 2026

Nu mai puțin de 7 fotbaliști au șanse destul de mari să plece de la Real Madrid în această vară. Mai mulți tineri jucători vor reveni pe „Bernabeu”, după ce le vor expira împrumuturile.

Vara se anunță a fi orice, numai liniștită nu, la Real Madrid. Deși încă neoficializat, Jose Mourinho, tot mai des menționat ca viitor antrenor al „galacticilor”, va găsi, cel mai probabil, un lot în plină transformare, cu numeroase plecări, incertitudini și o reconstrucție practic inevitabilă după un sezon sub așteptări.

Întoarcerea lui Jose Mourinho ar putea aduce schimbări în aproape toate compartimentele echipei. Dani Carvajal și David Alaba sunt la finalul contractelor și vor pleca, în timp ce viitorul lui Antonio Rudiger rămâne incert.

Real Madrid se poate despărți de 7 fotbaliști în vară


Dani Ceballos este încă legat contractual de „blancos”, dar plecarea sa în vară este considerată inevitabilă. Gonzalo Garcia ar urma să părăsească clubul și să fie împrumutat, în timp ce Raul Asencio ar putea și el să fie vândut.

Există, de asemenea, posibilitatea ca Eduardo Camavinga să fie vândut pe o sumă importantă.

Jose Mourinho/ Foto: Imago

În acest scenariu, lotul celor de la Real Madrid ar suferi numeroase schimbări. Revenirea talentelor formate la club capătă tot mai multă forță, cu nume precum Nico Paz, Jacobo Ramon și Victor Munoz care pot reprezenta și ei soluții.


Acestora li se adaugă și Endrick, care revine după împrumutul la Lyon, unde și-a recăpătat încrederea sub comanda lui Paulo Fonseca.

Real Madrid a încheiat sezonul în La Liga pe locul doi, cu 86 de puncte, la 8 în spatele rivalei Barcelona. În Liga Campionilor, „galacticii” au părăsit competiția în sferturi, fiind eliminați de Bayern Munchen, 1-2, 3-4.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.