Viața și cariera Simonei Halep (34 de ani), fostă jucătoare de tenis care a ocupat prima poziție în clasamentul WTA, vor fi prezentate într-o serie de mini-serie documentară în două părți, „Simona - Povestea Unui Vis”, realizată cu ocazia retragerii sportivei.
Seria va fi disponibilă din data de 12 iunie, exclusiv pe platforma Voyo.
Se lansează documentar despre viața și cariera Simonei Halep
Documentarul va fi format în două mini-părți care vor prezenta imagini rare de arhiva sportivei, interviuri exclusive cu familia acesteia, dar și cu oameni care s-ai implicat în cariera sa, precum Darren Cahill, antrenorul care a contribuit decisiv la transformarea ei într-o campioană mondială, sau chiar și Ion Țiriac.
Documentarul va fi lansat pe 12 iunie, dar apare în contextul evenimentului oficial de retragere pe care sportiva îl va avea în cadrul Sports Festival, pe data de 13 iunie, potrivit protv.ro.
Remus Achim este regizorul și producătorul seriei documentar, un nume cunoscut pentru astfel de proiecte dedicate sportului. Acesta a mai regizat serii care prezintă viața lui Adrian Mutu sau care arată ce se întâmplă în culisele echipei naționale de fotbal a României.
„Simona — Povestea Unui Vis”, documentarul despre viața și cariera Simonei HalepNu este un film biografic. Nu urmărește cariera și trofeele Simonei Halep, ci omul din spatele performanței. Este un film despre liniștea de după zgomot. Despre viața dincolo de tenis. Despre fragilitatea pe care rareori o vedem la cei pe care îi considerăm invincibili.
M-a surprins sensibilitatea ei, relația cu familia și felul în care încearcă acum să se bucure de lucruri simple: timp liber, liniște, libertatea de a nu mai demonstra nimic nimănui. Simona inspiră nu doar prin trofee, ci prin disciplină, ambiție și puterea de a merge mai departe. Acest film vorbește despre succes, fragilitate, cădere și curajul de a începe un nou capitol. Nu este finalul unei cariere. Este începutul unei noi vieți.
- Remus Achim, regizorul documentarului
{{text}}