Ofri Arad (27 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, a reacționat după ce echipa sa s-a calificat în preliminariile Conference League, scor 2-1, după prelungiri, cu marea rivală Dinamo.
Ofri Arad a vorbit despre absența sa din echipă atât de mult timp, despre problemele musculare și le-a promis fanilor faptul că va juca mai mult și mai bine în sezonul viitor.
Ofri Arad a reacționat după Dinamo - FCSB: „Suntem cea mai mare echipă din țară”
„Am jucat ca o echipă. A fost un meci mare. Toată lumea a văzut emoțiile, a fost un derby. Sunt fericit că am câștigat și am văzut cine e mai bun. Mi-am făcut datoria. Am jucat 15 minute astăzi, dar echipa a fost incredibilă astăzi. Am jucat ca o echipă până la final.
Am avut o accidentare la antrenament. Am fost în formă, după nu am mai fost și tot așa. A fost dificil. Am crezut mereu în mine că voi reveni. Am multe de dat, din câte vedeți. Mă bucur că am terminat sezonul acesta așa și în sezonul viitor sper să-mi ajut mai mult, să-mi ajut echipa.
Vedem cum va fi sezonul viitor. Play-off, sunt sigur. Suntem cea mai mare echipă din țară și trebuie să fim acolo. A fost inacceptabil să fim în play-out. Am venit aici, la cea mai bună echipă. Asta mi-a spus toată lumea. Am văzut cea mai mare echipă cu cei mai mari jucători și vom fi în play-off”, a spus Ofri Arad la flash-interviul de la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Ofri Arad a fost adus la FCSB în iarna lui 2026 și nu a prins foarte multe minute. Intrat în dizgrațiile patronului Gigi Becali, Ofri Arad a reușit să facă un meci convingător cu Botoșani și a marcat golul victoriei cu Dinamo. Ofri Arad a jucat 7 meciuri pentru FCSB și a marcat un gol. Este primul gol în tricoul celor de la FCSB. Ofri Arad este cotat de site-urile de specialitate la 1,2 milioane de euro. A fost adus de FCSB de la Kairat Almaty.
Sursa video: Prima Sport 1
{{text}}