Gigi Becali (67 de ani), patronul lui FCSB, a dezvăluit aseară că Mihai Lixandru (24 de ani) vrea să plece de la echipă în această vară.
Mihai Lixandru a început ca rezervă barajul pentru Conference League contra rivalei Dinamo și a fost introdus pe teren la pauză, în locul lui Octavian Popescu. Mijlocașul a rămas apoi pe teren până la finalul celor 120 de minute, iar FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 în prelungiri, după 1-1 în timpul regulamentar.
Gigi Becali a anunțat că Mihai Lixandru vrea să plece de la FCSB: „Să iau câteva sute de mii pe el”
La scurt timp după victoria în fața marei rivale, Gigi Becali a avut o intervenție la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport, în care a dezvăluit jucătorii care vor pleca de la FCSB în această vară.
Printre jucătorii la care s-a decis deja să renunțe, Gigi Becali a menționat că Mihai Lixandru și-ar dori să o părăsească pe FCSB în această perioadă de mercato.
„Lixandru mi-a zis că vrea să plece. Să vedem, dacă vrea să plece, eu îl las. Dar să iau câteva sute de mii (n.r. de euro) pe el”, a declarat Gigi Becali.
Crescut în academia lui FCSB, Mihai Lixandru a mai evoluat de-a lungul timpului sub formă de împrumut la Viitorul Tg. Jiu, Haz Metan și CS Mioveni.
Mihai Lixandru, Mihai Popescu și Cătălin Cîrjan, în Dinamo - FCSB / Foto: Cristi Preda GSPCotat la un milion de euro pe Transfermarkt, Mihai Lixandru a bifat 42 de apariții pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile, timp în care a marcat 4 goluri și a oferit două pase decisive, toate reușitele venind în campionat.
În aceeași intervenție, Gigi Becali a dezvăluit cele 4 plecări sigure de la FCSB în această vară: „Radunovic mai are contract, dar nu mai contez pe el. Cu Kiki și Thiam nu o să mai prelungim. Lui Thiam îi expiră contractul. Baba Alhassan? Hai, la revedere. Ce, am nevoie de jucători de-ăștia? Îmi trebuie care să joace fotbal”.
La capitolul achiziții, Becali a vorbit despre întăriri pe 6 posturi: doi fundași laterali, un mijlocaș central, două extreme și un atacant central.
{{text}}