Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Aryna Sabalenka a obținut a 100-a victorie ca lideră mondială și s-a calificat în „optimi” la Roland Garros

Aryna Sabalenka s-a calificat în „optimi” la Roland Garros/Foto: Getty Images

Articol de David Istrate   —  sâmbătă, 30 mai 2026

Aryna Sabalenka (28 de ani, 1 WTA) s-a calificat pentru al 4-lea an consecutiv în optimile de finală de la Roland Garros. În turul 3, lidera mondială a trecut în două seturi, 6-0, 7-5, de Daria Kasatkina (29 de ani, 53 WTA).

Aryna Sabalenka a revenit sâmbătă, 30 mai, în complexul de la Paris și s-a duelat, pe terenul Suzanne-Lenglen, cu Daria Kasatkina. Primul set a fost dominat total de jucătoarea bielorusă, care a avut nevoie de doar 26 de minute pentru un sec 6-0.

Aryna Sabalenka, victorie în două seturi cu Daria Kasatkina, în turul 3 de la Roland Garros

Secvența secundă nu a fost la fel de dezechilibrată. Dimpotrivă, australianca a început cu 2-0 și i-a dat emoții adversarei sale. Au urmat 3 game-uri consecutive câștigate de Sabalenka, sportivă ce a revenit la controlul partidei.


Cele două adversare au mers cap la cap până la 5-5, când cvadrupla câștigătoare de Grand Slam și-a adjudecat două game-uri și a închis meciul, 6-0, 7-5, în 77 de minute.

În optimile de finală ale Roland Garros, Sabalenka o va întâlni pe Naomi Osaka, o altă cvadruplă câștigătoare de Mare Șlem. În turul 3, japoneza a trecut cu 7-6 (5), 6-7 (3), 6-4 de Iva Jovic (18 ani, 17 WTA).

Pentru lidera mondială, este al 4-lea an consecutiv în care ajunge în „optimi” la Paris. În 2023 ea s-a oprit în semifinale, în 2024 a fost învinsă în sferturi și în 2025 a pierdut finala în fața lui Coco Gauff.

Așadar, Sabalenka este încă în căutarea primului titlu la Roland Garros. Ea a ajuns la 100 de victorii ca număr 1 WTA.


Spui asta și mi se face pielea de găină. Înseamnă totul pentru mine. Sunt fericită că, în momentele dificile, rămân puternică. Am luptat, nu m-am dat bătută și asta m-a adus aici. Sunt super mândră de mine, de echipă. Am reușit să ajungem la un nivel extraordinar. Pare aproape imposibil, însă sunt foarte mândră de asta”, a declarat jucătoarea în vârstă de 28 de ani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.